Ateliere creativ-educative gratuite, în iulie şi august, la toate cele trei secţii ale Muzeului Olteniei

0
603

ateliere 6E vremea vacanţei de vară şi, prin urmare, a atelierelor creativ-educative la Muzeul Olteniei! Pe parcursul lunilor iulie şi august, cele trei secţii ale instituţiei – de Etnografie, Istorie-Arheologie şi Știinţele Naturii – sunt primitoare pentru craiovenii de toate vârstele care vor să-şi petreacă timpul într-un mod plăcut şi util. Meşteşuguri tradiţionale şi îndeletniciri meşteşugăreşti, arheologie şi modelaj în lut, confecţionare de bijuterii, decoupage (tehnica şerveţelului), paper weaving (împletitură din hârtie) string art (arta firului de aţă) sunt numai câteva dintre atelierele interactive gratuite care se vor desfăşura în această perioadă.

În plus, Muzeul Olteniei propune ateliere în cadrul proiectului cultural-educativ „Caravana culturală – Muzeul în călătorie”, adresate persoanelor cu deficienţe/dizabilităţi, dar şi grupurilor vulnerabile, precum copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate sau persoane din căminele de bătrâni. De asemenea, în două etape – din iulie până în septembrie şi din septembrie până în decembrie – se va derula programul de voluntariat „I like the museum”.

„Citeşte cu atenţie despre atelierele noastre, sună la numărul de telefon dedicat activităţii creative pe care o preferi şi în cadrul căruia alegi să te joci/echipezi de vacanţă, înscrie-te şi vara este asigurată cu multă distracţie!”, este invitaţia reprezentanţilor Muzeului Olteniei.

Meşteşuguri tradiţionale la Casa Băniei: iconărit şi sculptură în lemn

ateliere 5„Ateliere călătoare în lumea jocului şi cunoaşterii în cadrul cărora vom colinda cu gândul, sufletul şi mâinile creatoare ale celor mici, pe firul vorbei şi creaţiei pornind de la bunii şi străbunii noştri, poposind la poveşti despre facerea lumii şi ajungând până la cunoaşterea cerului de pe Troiţele româneşti” propun reprezentanţii Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei).

Atelierele de meşteşuguri tradiţionale şi îndeletniciri meşteşugăreşti, organizate în spaţiul interactiv din strada „Matei Basarab” nr. 16, se adresează în special publicului tânăr, în condiţiile în care instituţia muzeală are ca obiectiv asigurarea unei educaţii permanente pe segmentul cunoaşterii şi recuperării tradiţiilor, creaţiei populare, inspirate din meşteşugurile tradiţionale din zona Olteniei. Astfel, preşcolari, şcolari şi liceeni pot participa la ateliere de pictură pe lemn / iconărit (10-16 ani) – sâmbăta, orele 11.00-13.00, îndrumător: artistul plastic Doru Dragomir; iconărit şi pictură pe sticlă (9-16 ani) – joia, orele 10.00-12.00, îndrumător: prof. Cătălin Ostroveanu; bijuterii handmade (7-14 ani) – miercurea, orele 10.00-11.30 şi 15.00-16.30, îndrumător: prof. Costinela Iacob; sculptură în lemn (8-16 ani) – marţea, orele 9.00-11.00, 14.00-16.00, îndrumător: prof. Ionuţ Smarandache. Cei interesaţi se pot înscrie sau pot solicita detalii suplimentare la numărul de telefon 0351.444.030.

„Prietenii Istoriei” iau lecţii de arheologie şi modelaj în lut

atelier 2În perioada 3-28 iulie, Secţia de Istorie-Arheologie va organiza săptămânal, în cadrul proiectului cultural educativ „Prietenii Istoriei”, trei module cu tematică diferită. Acestea se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4-12 ani, iar înscrierile au loc până vineri, 30 iunie, în limita locurilor disponibile (grupe pe vârste apropiate, a câte 20 de copii).

Unul este atelierul creativ„Micul arheolog”, care se va derula în fiecare zi de marţi, începând cu ora 9.30, şi va avea ca tematică principală arheologia. „Micuţii se vor putea familiariza cu tehnicile ce aduc la viaţă obiectele şi comorile civilizaţiilor din trecut, vor învăţa să identifice un sit arheologic, să traseze o secţiune arheologică, să folosească instrumentele specifice unui şantier arheologic (şpaclu, ruletă, perie, busolă), să cureţe şi să clasifice obiectele descoperite, să deseneze şi să reconstituie un vas ceramic, să creioneze picturi rupestre etc. La finalul atelierelor, participanţii vor deveni arheologi onorifici ai Muzeului Olteniei”, precizează muzeografii Valentina Popescu şi Irina Popescu, coordonatori metodologici ai atelierelor.

Și celălalt modul, „Mânuţe pricepute”, se va desfăşura tot sub coordonarea lor – în fiecare zi de joi, începând cu ora 9.30, tehnicile folosite fiind modelajul în lut şi pictura ceramic. Cel de-al treilea atelier, de creaţie de bijuterii, va avea loc în fiecare zi de vineri, începând cu ora 9.30, sub coordonarea muzeografului Adina Gherban. Înscrierile se fac zilnic, între orele 9.00-16.00, la numărul de telefon 0251.41.77.56 şi la sediul Secţiei de Istorie-Arheologie, din strada „Madona Dudu” nr. 14.

afis 1-horz

Se redeschide Școala de Vară „Bios Art în vacanţă”

Secţia de Știinţele Naturii redeschide Școala de Vară „Bios Art în vacanţă”, cu patru ateliere creative în cadrul cărora vor fi abordate următoarele tehnici: modelaj şi colorat lut (4 iulie – 1 august) – se va derula săptămânal, marţea, în intervalul orar 9.00-10.30; decoupage / tehnica şerveţelului şi paper weaving / împletitură din hârtie (6 iulie – 3 august) – joia, în intervalul orar 9.00-10.30; string art / arta firului de aţă (8 – 29 august) – marţea, în intervalul orar 9.00-10.30; „Paleta de culori a Naturii – pictură şi colaj” (realizat în colaborare cu Muzeul de Artă Craiova, prin muzeograf Rusalia Crăciunoiu, în perioada 10 – 31 august) – se va desfăşura săptămânal, joia, în intervalul orar 9.00-10.30.

La fiecare atelier vor fi prezenţi specialişti ai Secţiei de Știinţele Naturii (dr. Aurelian Popescu, dr. Mirela Ridiche, dr. Olivia Cioboiu, dr. Goga Claudia drd. Lila Gima), cu materiale multimedia despre mediul înconjurător (fosile, plante şi animale). Invitaţi speciali vor fi Emilia Criveanu – consilier dezvoltare personală, specialist relaţii părinţi-copii, şi muzeograf Loredana Durău, din cadrul Secţiei de Etnografie. Înscrierile la ateliere se realizează până pe data de 1 iulie, în limita locurilor disponibile (20 pentru fiecare atelier), la numărul de telefon 0251/411.906 ori pe adresele de email muzeulolteniei@yahoo.com sau lilagima@yahoo.com.

***

Astăzi, în intervalele orare 9.30-11.30 şi 13.00-16.00, Secţia de Știinţele Naturii a Muzeului Olteniei organizează interviul de preselecţie pentru programul de voluntariat „I like the museum”. „Programul este conceput exclusiv pentru cei pasionaţi de natură, copii, creaţii hand made şi se va derula în două etape – din iulie până în septembrie şi din septembrie până în decembrie. El aduce voluntarilor beneficii diverse, precum gratuitate pe întreaga perioadă a stagiului la intrarea în Muzeul Olteniei şi participarea directă la evenimente”, precizează reprezentanţii instituţiei.

***

Caravana culturalaPe lângă atelierele estivale, Muzeul Olteniei derulează şi proiectul cultural-educativ „Caravana culturală – Muzeul în călătorie”, în cadrul căruia propune noi metode educaţionale şi creative, non-formale, pentru persoanele cu deficienţe/dizabilităţi, dar şi grupuri vulnerabile: copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, persoane aflate în recluziune socială, vârstnici instituţionalizaţi în căminele de bătrâni, romi, persoane aflate în regim de detenţie etc.).

„Se doreşte ca, într-o formulă de exprimare culturală complexă, narată muzeologic prin intermediul artefactelor, dar şi alţi adjuvanţi contextualizanţi, atelierele creative propuse prin acest proiect să contribuie la remodelarea, dezvoltarea unor afecte pozitive la nivelul beneficiarilor prin activităţi cultural-creative (reintegrare socială, pozitivitate, încredere, auto-estimare, valorizare în comunitate, toleranţă faţă de diferenţe, distracţie etc.)”, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei.

Grupurile doritoare vor fi antrenate în dobândirea de cunoştinţe elementare de etnografie, istorie-arheologie, ştiinţele naturii, prin activităţi creative ludice şi metode adaptate gradului lor de deficienţă/excluziune socială (modelare lut, pictură, colaj, cromatică, activităţi handmade etc.). Între temele propuse: „De vorbă cu bunii şi străbunii” (bijuterii handmade / podoabe ţărăneşti/tradiţionale), „Joaca de-a timpul” (atelier de fabricat păpuşi şi măşti ţărăneşti), „Pierdut în tradiţii!” (ateliere de cusături, broderii şi simboluri din lumea satului de altădată), „Ţara Strămoşilor – Dacii şi romanii”, „Sub semnul Lupului Dacic!” (ateliere de pictură / modelaj în lut), „Reconstituiri de blazoane! Heraldica şi simboluri” (atelier pictură pânza). Detalii suplimentare şi înscrieri – la numărul de telefon 0769.05.79.83.