Suntem în posesia unei certitudini, care tulbură Europa. Unda de şoc s-a propagat cu repeziciune. „Brexitul” a devenit o realitate. Mulţi nu au crezut un asemenea deznodământ, în pofida alarmelor ridicate, poate şi datorită faptului că 43 de ani – trăiţi alături de Marea Britanie, în principal de occidentali – însemna ceva, durabil, dincolo de reacţiile emoţionale. După „Brexit”, Regatul Unit poate redeveni o insulă, simbolul unei Europe în criză. Expresia unei victorii a minciunii populiste deversată în profunzime, centrată pe invazia străină sau fantastica aderare a Turciei la UE. Un adevărat delir. Chiar dacă Europa s-a construit fără Anglia şi, deci, poate continua fără ea, dovadă că miniştrii de Externe ai celor şase ţări fondatoare ale UE – Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg – au adresat, sâmbătă, 25 iunie a.c., un mesaj clar Marii Britanii de a pune în aplicare cât mai repede posibil decizia, lucrurile rămân încurcate, teribil de încurcate. Consecinţele „Brexit” sunt greu de evaluat. Principalele burse europene – Londra, Paris, Frankfurt, Milano – au pierdut peste 960 de miliarde euro (1.090 miliarde dolari). Fost premier, dar şi ministru de Externe al României, cu o bună expertiză în chestiuni de politică externă, în general bine antrenat, Adrian Năstase opinează pe blogul personal că Marea Britanie s-a împărţit în două regate, „unul în nord şi altul în sud, unul care vrea în UE (inclusiv Scoţia), altul care vrea afară”. Ex-premierul român readuce în atenţie „cele două Românii rezultate după alegerile prezidenţiale din 2004” şi crede că va fi nevoie de mult timp pentru a reîngemăna, la loc, cele două jumătăţi sau poate… nu. Proeminente au devenit rivalităţile: Anglia versus Scoţia, aceasta din urmă cu un apetit pentru independenţă; Anglia versus Ţara Galilor; Londra versus restul Angliei. Trei milioane de partizani ai lui „Remain” au semnat o petiţie pe site-ul Parlamentului britanic, cerând ca «în caz de victorie a lui „Brexit” cu mai puţin de 60% la referendum să fie organizat un alt vot». Guvernul trebuie să răspundă la petiţiile cu peste 10.000 de semnături, iar Parlamentul trebuie să examineze petiţiile cu peste 100.000 de semnături. Petiţiile reflectă profunde fracturi apărute cu ocazia referendumului, tineri contra bătrâni, scoţieni, nord-irlandezi şi londonezi contra periferiei. David Cameron, actualul premier, care şi-a anunţat demisia, a comis eroarea politică a vieţii. A declanşat o restrângere… teritorială, la care nu s-a gândit. Fiindcă premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a declarat deja pentru BBC că „Regatul Unit pentru care a votat Scoţia în 2014, să rămână, nu mai există”. Nu e exclus ca David Cameron să fi admis retragerea din UE, unde lider este Germania, preferând componenta Commonwealth, dar pagubele colaterale sunt incomensurabile. Cum 60% din locuitorii capitalei britanice au votat împotriva ieşirii din UE, a fost lansată deja o petiţie prin care se reclamă independenţa Londrei. Alerta e teribilă. Situaţia este confuză şi din tot ceea ce se degajă, la nivel de spaţiu public, putem trage concluzia că „britanicii nu prea ştiu ce au votat”. Actualul primar al Londrei, Sadiq Kahn, într-un comunicat, solicită ca Londra să participe la procesul de ieşire din UE, dar să rămână un membru al pieţei unice. Opţiune de-a dreptul ilogică, dar cine mai gândeşte logic. Fostul primar al Londrei, Boris Johnson, unul din liderii grupului favorabil ieşirii Marii Britanii din UE, este vehement contestat în partidul conservator şi riscă să nu ajungă premier. Se pregăteşte şi bascularea liderului laburist, Jeremy Corbyn, pentru slaba campanie de rămânere în UE, făcută de partidul său.
