Un englez doritor să ne înveţe „protecţia muncii”

0
401

Poate părea lipsit de importanţă, dar Securitatea şi Sănătatea în Muncă fac parte dintr-un proces mai amplu de dezvoltare a capacitilor de monitorizare a procesului lucrativ. Relativ nou înfiinţat, Institutul pentru Managementul Riscului de Sănătate şi Securitate Ocupaţională (IMRSS), asociaţie din care fac parte experţi pe SSM din toată ţara, vrea să aducă unele concepte noi în ceea ce priveşte acesată specializare. Astfel, timp de două zile, la Craiova s-a desfăşurat un curs, susţinut de un specialist britanic, la care au fost prezenţi reprezentanţi din mai multe judeţe ale României. A dost vorba  ceva nou,  – ergonomie şi igiena industrială. Reprezentantul Marii Britanii ne-a spus câte ceva despre diferenţele şi apropierile dintre sistemele din Marea Britanie şi România.

 Mihnea Bălteanu, preşedinte al IMRSS, ne-a pus în contact cu  Shaun Lundy, de la Universitatea Greenwich, din Marea Britanie, cel care vrea să instruiască, conform metodologiei europene, specialiştii români, pe linia de SSM. Britanicul s-a arătat cât se poate de volubil şi a arătat că nu suntem foarte în urmă faţă de legislaţia europeană. „Îmi place România, îmi place Craiova. Nu sunteţi foarte departe de noi, iar eu, care am mai fost, în urmă cu patru ani, la dumneacoastră în ţară, am văzut îmbunătăţiri clare, mai ales în ceea ce mă interesează – securitatea la locul de muncă. Şi noi avem de învăţat de la dumneavoastră, mai ales în cazul expunerii la pericole şi nu la riscuri. Suntem două ţări cu culturi diferite. Mi-aţi spus de cele două cursuri pe care le prezint la dumneavoastră şi vreau să vă spun că, la noi, acestea fac parte din materii de studiu la Universităţi, deci la niveluri superioare. Aici, cred că trebuie să modificaţi, fiindcă atât ergonomia, cât şi igiena industrială ne interesează pe toţi”, a precizat Shaun Lundy.