Patru noi programe de sănătate pentru pacienţii în stare critică

0
396

Patru programe noi dedicate pacientului critic, vizând hemoragiile digestive superioare, icterul mecanic neoplazic, programul de neoplasme esofaringiene şi programul de chirurgie endovasculară periferică vor fi introduce în următoarea perioadă.

Aceste noi programe vin după cele introduse anul trecut şi dedicate pacientului critic – infarctul miocardic, accidentul vascular, moarte subită din cauză cardiacă şi terapie intensive. Cele patru acţiuni prioritare au fost gândite după model european. Potrivit autorităţilor sanitare, eficienţa programelor introduse anul trecut pentru pacientul critic şi-au demonstrat viabilitatea. De la o mortalitate de 13 la sută pe infract miocardic – pe 2009, când era ultima statistică- în centrele în care a fost introdus acest program, mortalitatea a ajuns sub 5 la sută.

235 milioane de lei pentru rezolvarea marilor urgenţe din spitale

Anul acesta, secţiile de terapie intensivă ale spitalelor beneficiază de bani în plus. Ministerul Sănătăţii a alocat în acest an 235 milioane de lei pentru continuarea programelor demarate în 2014 şi destinate rezolvării marilor urgenţe din sectorul intraspitalicesc. În cadrul acestor programe, Ministerul Sănătăţii decontează medicamente, consumabile şi materiale sanitare pentru cele mai grave cazuri tratate în terapie intesivă, pentru infarct miocardic, traumă, accident vascular cerebral şi moarte subită. Se asigură îngrijirea infarctului miocardic prin finanţarea stenturilor necesare, finanţarea medicamentelor trombolitice şi consumabilele necesare tratării accidentului vascular cerebral şi decontarea defibrilatoarele implantabile pentru profilaxia morţii subite de cauză aritmică. În ceea ce priveşte pacienţii internaţi în urma accidentelor cu traumă se decontează materialele de osteosinteză.

Peste 100.000 de bolnavi beneficiază anual de aceste programe în 145 spitale selecţionate după expertiză, adică acolo unde pot fi tratate astfel de cazuri, precum şi în 20 de secţii de terapie intensivă neonatală. Programele Ministerului Sănătăţii completează programele finanţate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pentru elemente specifice şi costisitoare de tratament.

165.000 de bolnavi, trataţi anual la Spitalul Judeţean

Numai la la Spitalul Judeţean din Craiova sunt trataţi anual 165.000 de bolnavi, iar programele, cel puţin pe infarctul miocardic şi accidentul vascular, sunt foarte importante. De altfel, bolile cardiovasculare continuă să fie principala cauză de morbiditate şi mortalitate din România. În Dolj, numărul celor care suferă de boli ale inimii depăşeste 100.000 de persoane. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) cele mai întâlnite afecţiuni în Dolj sunt hipertensiunea arterială, fiind înregistrate peste 73.000 de cazuri, şi cardiopatia ischemică de care suferă aproximativ 35.000 de persoane.  Dincolo de faptul că reprezintă o cauză majoră de handicap şi afecţiuni cronice, bolile cardiovasculare sunt şi o povară considerabilă pentru sistemele medicale şi pentru economie, estimându-se la nivel de Uniune Europeană un cost mediu anual total pe cap de locuitor de 370 euro, cu diferenţe de la 50 euro în Malta la peste 600 euro în Germania şi Marea Britanie. Afecţiunile cardiovasculare determină aproximativ o treime din invaliditatea permanentă reprezentând 30% din totalul consultaţiilor acordate de medicul de familie. Unu din patru adulţi are o formă de boală cardiovasculară, dintre care cele mai dese sunt hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică şi ateroscleroza. Totodată, mai mult de jumătate din numărul infarcte şi 75% din accidentele vasculare cerebrale au la bază hipertensiunea arterială.

În aceste condiţii, autorităţile sanitare aşteaptă ca noile programe, care vor fi introduse în următoarea perioadă să îşi dovedească, în cât mai scurt timp cu putinţă, eficienţa, iar cât mai mulţi pacienţi aduşi la spital în stare critică să poată fi salvaţi.