Tenismena din Bănie este încrezătoare înainte de Wimbledon / Ioana Roşca: „Îmi doresc să ajung în fazele superioare”

0
224

 Campioana de la Roland Garros, în proba de dublu a junioarelor, a plecat cu încredere spre Londra, acolo unde se află în plină desfăşurare întrecerile seniorilor din cadrul legendarului turneu de pe pământ englez. Ioana Roşca se va aventura la competiţia de mare şlem în probele rezervate juniorilor, cum a făcut-o, chiar foarte bine, şi la Roland Garros, când a realizat o premieră pentru tenisul craiovean. Competiţia din capitala Regatului Unit va fi cel puţin la fel de dificilă ca cea din „Hexagon”, însă Roşca are motivaţia necesară pentru a izbuti un nou rezultat de lăudat. Meciurile din prima rundă a juniorilor de la Wimbledon sunt programate pentru sâmbătă, zi în care şi Ioana îşi va face apariţia pe terenurile Londrei, dar fără să îşi cunoască adversara încă deoarece împerecherea jucătorilor pentru etapa inaugurală nu s-a stabilit până la ora actuală. Ioana se va înscrie şi în proba de dublu şi speră să ajungă în ambele întreceri cât mai departe. “Nu va fi un turneu deloc uşor. Suprafaţa de iarbă nu este preferata mea, deoarece în România sunt foarte puţine terenuri cu iarbă pentru a mă putea pregăti. Sper să trec repede peste perioada de acomodare şi mai ales să încep cu bine turneul, să ies fără emoţii din primul tur. Anul trecut am încheiat competiţia în turul doi, nu am ajuns unde mi-am propus, însă acum voi încerca să am un parcurs cât mai lung, atât la simplu cât şi la dublu. Prima rundă este programată pentru sâmbătă, adversarul nu îl cunosc încă pentru că nu s-au terminat meciurile din calificări şi tabloul nu este făcut. Aştept să văd cu ce jucătoare voi pica în turul de debut, sper să evit una dintre favorite.”, a declarat Ioana Roşca, înainte de plecarea spre Londra.