Chinezii vin la Craiova să se specializeze în viticultură

0
615

O delegaţie din partea The Open University of China, una dintre cele mai mari şi mai importante universităţi din Republica Populară Chineză semnează astăzi un acord de colaborare cu Universitatea din Craiova, prin intermediul căruia se vor crea oportunităţi de mobilitate pentru studenţi şi cadre didactice şi, în egală măsură,  programe de plasament la S.C. Vie Vin Vînju Mare S. R. L, colaborator în cadrul acestui parteneriat.

Programul manifestărilor va cuprinde  o vizită, dar şi o degustare de vinuri, la Domeniile Vînju Mare.

S.C. Vie Vin Vînju Mare S. R. L., agent economic ce acţionează în domeniul cultivării viţei de vie şi al producţiei de struguri şi vinuri de calitate, a încheiat în anul 2011 la Beijing un acord de parteneriat cu The Open University of China, concretizat într-un Protocol de Colaborare pentru formarea în România, la Universitatea din Craiova, a specialiştilor chinezi în domeniul viticulturii şi pentru deplasarea profesorilor români în universitatea partener[ din China.

Triplul parteneriat are ca obiectiv prioritar organizarea la Facultatea de Agronomie din cadrul Universităţii din Craiova a unor cursuri de formare pentru degustătorii de vin, fapt ce reprezintă o inovaţie pentru piaţa muncii din China, această activitate nefiind cuprinsă încă în Nomenclatorul Clasificării Ocupaţiilor din Republica Populară Chineză.