Anzor: “Nu ştiu dacă rămân la Craiova”

0
2

Georgianul Anzor Mekvabishvili a fost unul dintre jucătorii de bază ai Universităţii Craiova în acest sezon, în care oltenii au câştigat eventul, internaţionalul gruzin evoluând în nu mai puţin de 50 de meciuri în care a marcat 4 goluri şi a oferit 10 pase decisive.

Peste câteva zile, mijlocaşul de 24 de ani va fi adversarul colegilor săi de la Craiova convocaţi la naţionala României, în amicalul  Georgia – România, programat marți, 2 iunie, de la 20:00, la debutul celui de-al doilea mandat al lui Gică Hagi ca selecţioner al „tricolorilor”.

Jucătorul cotat la 1,5 milioane de euro pe transfermarkt spune că a avut în permanenţă oferte de a pleca de la Universitatea Craiova şi nu ştie dacă va mai continua în Bănie şi din campionatul următor, chiar dacă are contract pentru încă două sezoane. Mekvabishvili a venit acum doi ani la Craiova de la Dinamo Tbilisi pentru 750.000 de euro.

„Oferte de a pleca de la Craiova am avut şi sunt şi acum,  dar în acest moment nu este nimic oficial și nu pot spune mai multe, nici nu știu dacă voi rămâne la Craiova. Există informaţii reale despre oferte, dar nu pot spune nimic concret. Aveam neapărat nevoie de o schimbare de mediu când am plecat în România. Orice fotbalist are nevoie de schimbări și să ajungă într-un loc unde să se regăsească. La Craiova am găsit un mediu bun și o echipă bună. Cred că liga română este una dintre cele mai bune pentru a face pasul spre un nivel superior. La meciuri vine multă lume, jocurile sunt foarte dinamice și evoluează fotbaliști de nivel ridicat. Asta m-a ajutat să fac un pas înainte. Când mergi și joci în afara țării tale, îți dă încredere, pentru că, fiind străin, trebuie să muncești din greu și să lupți în fiecare zi pentru a te impune mereu în echipa de start și a deveni lider, iar apoi să treci la o echipă mai bună. Naţionala României este o echipă interesantă și destul de puternică. La fel ca noi, au jucat la Campionatul European, au trecut de grupe și au ajuns în optimi. Este o națională peste nivelul mediu din Europa. Cred că va ieși un meci bun. Gheorghe Hagi a convocat 6 jucători de la Universitatea Craiova și cred că 3-4 dintre ei vor fi titulari. Cred că naționala noastră are nevoie de puțin timp ca să se omogenizeze, pentru că au plecat mulți jucători și nu este ușor să-i înlocuiești. Dar această nouă echipă are un potențial foarte mare de progres. Naționala este pe drumul cel bun și cred că rezultatele pe care și le dorește toată lumea vor reveni”, a declarat Anzor Mekvabishvili, pentru publicația georgiană Lelo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *