Cum a detonat Davosul Henry Kissinger!

S-au spus multe despre fostul secretar de stat american Henry Kissinger, acuzat de nu puţine rele, intrat în manualele mondiale de politică externă pentru abilităţile sale diplomatice de excepţie. El este cel care a tratat în anii 70 stabilirea de relaţii diplomatice între Beijing şi Washington, cu sprijinul Bucureştiului, pe care ulterior nu l-a mai recunoscut, evocând un canal de comunicare pakistanez. Se menţionează, în cartea lui Greg Grandin „În umbra lui Kissinger – moştenirea celui mai controversat om de stat al Americii” (Ed. Litera, 2017) că întrebat odată ce e mai înspăimântător să vezi monstrul sau să nu vezi monstrul, ar fi răspuns candid că unii îl văd alţii nu, o formulare ambiguă „marca Kissinger”. La Davos, la Forumul economic mondial, unde a fost invitat zilele trecute să aibă un mesaj video, cu referire la războiul din Ucraina, Henry Kissinger a detonat asistenţa sugerând că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei, mai exact Crimeea şi Donbasul şi să se resemneze. În opinia sa Ucraina trebuie să fie un tampon neutru, nu frontiera de est a Europei. Rusia a fost parte a Europei timp de 400 de ani şi un garant al structurii echilibrului de putere în momente critice. Prea bătrân pentru a se mai teme de critici, Henry Kissinger a fost acuzat de senilitate (are 98 de ani), prin încălcarea retoricii oficiale, oricum discursul a displăcut. Numai că problema nu este ceea ce a afirmat fostul şef al diplomaţiei americane, ci aceea că nu putea spune altceva decât cu preţul unui ridicol teribil, care la vârsta sa nu se mai justifica. În opinia lui Kissinger, o înfrângere a Rusiei ar avea o singură consecinţă: aruncarea în braţele Chinei şi Indiei. Declaraţia lui Kissinger a iritat nespus Kievul şi reacţia preşedintelui Volodimir Zelenski nu s-a lăsat aşteptată, fiind una realmente nervoasă, justificată, circumscrisă momentului. Majoritatea demersurilor lui Kissinger care au atras critici la vremea respectivă au putut fi justificate prin raţiunea de stat. Citiţi pe Machiavelli, care îi sfătuia pe oamenii de stat să acţioneze în conformitate cu felul în care funcţionează în realitate lumea, şi nu cu felul în care ar trebui să funcţioneze în mod ideal şi veţi găsi acolo justificarea sprijinului pe care Kissinger l-a acordat lui Pinochet şi Şahului, aprobării de invazie a Timorului de Est, chiar ajutorului militar acordat Pakistanului, în timp ce această ţară comitea un genocid împotriva Bangladeshului. Superficialitatea unor comparaţii ale lui Kissinger, unele analogii pe care nu le evocă, nu-i diminuează anvergura: oameni de stat refuză –iar Kissinger a fost un om de stat- să accepte ideea că urmările oricărei acţiuni anterioare limitează spaţiul de manevră în viitor. Aici se apropie de Vladimir Putin prin cinism, fiindcă joi, într-o discuţie cu premierul italian Mario Draghi, liderul de la Kremlin s-a arătat pregătit să participe la surmontarea crizei alimentare, care se profilează la orizont, provocată de blocajul exporturilor de cereale ucrainiene şi ruse, din cauza conflictului în curs, sub rezerva ridicării sancţiunilor economice contra Moscovei. Şi asta într-un moment în care cancelarul german Olaf Scholz se arată convins că Rusia nu va câştiga războiul pe care l-a provocat în Ucraina şi Vladimir Putin nu va fi autorizat să dicteze pacea, deşi pe teatrele de operaţiuni semnele unei contraofensive ucrainiene se lasă aşteptate, iar nu puţini afirmă că „în frontierele actuale” Ucraina aparţine trecutului. Situaţia din Donbas este extrem de proastă, inclusiv în evaluarea Kievului şi fără ajutor consistent, în armament greu, ar putea deveni şi mai rea, a spus Dmitri Kuleba, şeful diplomaţiei ucrainiene. Să revenim la Henry Kissinger, la ceea ce a spus acesta, la Davos: poate e senil, poate nu, dar cu siguranţă ştie că Vladimir Putin nu este Nikita Hrusciov, care în 1962 a putut fi convins să întoarcă acasă rachetele din Cuba.