Zilele trecute, la Craiova, în sălile de clasă ale Liceului Tehnologic „George Bibescu”, s-a desfăşurat cea de-a XIX-a ediţie a Concursului interjudeţean de fizică „Liviu Tătar”, una dintre cele mai puternice competiţii de acest gen din ţară, pentru elevii de liceu. Echipajul judeţului Dolj a obţinut, pentru al doilea an consecutiv, cupa itinerantă.
Liviu Tătar a fost o personalitate marcantă a fizicii româneşti, şi nu numai, care a devenit strâns legat de Craiova. S-a născut în 1942, la Sarmisegetuza, a urmat cursurile gimnalziale la Bistriţa, iar liceul şi facultatea, la Cluj-Napoca. La cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii „Babeş-Bolyai” a urmat specializarea Fizică teoretică. În toamna anului 1966, s-a transferat, împreună cu soţia, la Universitatea din Craiova – dânsul la Catedra de Fizică, doamna la cea de Automatizări şi Calculatoare. În 1991 s-a întors la Cluj-Napoca, dorind să fie alături de mama sa, grav suferindă. A susţinut conferinţe ştiinţifice în mai multe ţări – Finlanda, Anglia, SUA, Austria etc. Fiul său, Radu, a absolvit, în 1993, cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii din Craiova, devenind, în 1998, doctor de Fizică la Universitatea din Miami – Florida, iar din 1998 este profesor în cadrul Diviziei de Fizică Teoretică a Departamentului de Ştiinţe Matematice, din cadrul Universităţii din Liverpool (Anglia).
În 1998, Liviu Tătar a trecut în eternitate, dar spiritul său a rămas. „Îi rămânem recunoscători pentru ideea de a organiza, la Călimăneşti, din doi în doi ani, o Şcoală Internaţională de Fizică, la care să participe, alături de personalităţi din ţară şi străinătate, şi tineri cercetători sau cadre didactice de la Facultăţile de Fizică din Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara. Toate cele zece ediţii de până acum au avut loc la Călimăneşti, Sinaia, Craiova. Concursul din aceste zile face parte din seria dedicată memoriei prof.univ.dr. Liviu Tătar”, a precizat prof.univ.dr. Florea Uliu, de la Universitatea din Craiova, preşedintele Concursului „Liviu Tătar”.
Premii pentru craioveni
Competiţia, care s-a desfăşurat la Liceul Tehnologic „George Bibescu”, s-a bucurat de o participare amplă, fiind prezenţi competitori din mai multe judeţe ale ţării şi din Republica Moldova. La clasa a XII-a, premiul I a fost obţinut de Andrei Reşceanu (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), iar locurile al II-lea şi al III-lea au venit tot în Cetatea Băniei: Răzvan Mihail Ciurescu (Colegiul Naţional „Carol I”), respectiv Emanuele Cesar Leoni (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”). O menţiune a mers şi la Bianca Mitroi (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”).
„Pentru mine, este o competiţie de suflet, ţinând cont că omul pe care îl omagiem mi-a fost coleg şi prieten. Era cel care ştia să coboare la nivelul fiecăruia şi ştia să facă pe oricine să îi placă fizica. Revenind la concursul de la Craiova, este de remarcat că, pentru al doilea an consecutiv, cupa itinerantă, a câştigătorilor, rămâne la Craiova, echipajul Doljului fiind foarte bun. De asemenea, este admirabil că, la fiecare ediţie, avem participanţi din Republica Moldova”, a mai menţionat Florea Uliu.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord