Curtea de Apel Craiova a soluţionat apelului craioveanului care a vrut să dea şpagă 100 de euro unui ofiţer al Secţiei 2 Poliţie Craiova pentru a-şi scăpa fetele minore, cercetate de poliţist într-un dosar penal pentru furt calificat. Bărbatul a fost condamnat în octombrie anul trecut la o pedeapsă totală de 5 ani de închisoare cu executare, iar miercuri, 25 mai a.c., instanţa a admis apelul său şi i-a redus pedeapsa la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare. Hotărârea este definitivă.
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au pronunţat, miercuri, 25 mai a.c., sentinţa definitivă în cazul lui Ion Dinu, craioveanul care a dat şpagă 100 de euro pentru a-şi scăpa fetele de dosar penal. Judecătorii au decis să-i reducă pedeapsa de la 5, la 4 ani şi 4 luni de puşcărie: „Admite apelurile declarate. Desfiinţează în parte sentinţa penală. Desface pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în pedepsele componente de 2 ani închisoare şi de 3 ani închisoare. Reţine dispoziţiile art. 75 alin. 2 lit. b C.p. în favoarea inculpatului şi reduce pedeapsa principală aplicată în cauză la 1 an şi 4 luni închisoare. Menţine dispoziţiile privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere şi dispune ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Craiova.
Reamintim că ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat, pe 3 aprilie 2015, prinderea în flagrant a craioveanului Ion Dinu, în timp ce voia să mituiască cu 100 de euro un ofiţer de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Secţia 2 Poliţie. Banii au fost daţi pentru ca poliţistul să nu ia măsurile legale într-un dosar penal în care fiicele minore ale lui Dinu sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Mai exact, după cum au comunicat la momentul respectiv reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie, pe 16 martie 2015, ofiţerul de poliţie din cadrul Secţiei 2 Craiova a formulat un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj prin care sesiza faptul că Ion Dinu i-a oferit suma de 50 euro pentru a închide dosarul penal în care erau cercetate cele două fiice minore ale sale. Poliţistul l-a refuzat pe bărbat şi şi-a anunţat superiorii şi pe ofiţerii anticorupţie. Urmare a denunţului, pe 3 aprilie 2015, craioveanul a fost prins imediat ce i-a înmânat suma de 100 euro poliţistului, chiar în biroul său din incinta Secţiei 2 Poliţie Craiova. A fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorul de caz a dispus reţinerea lui Dinu pentru 24 ore, iar pe 4 aprilie a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a respins propunerea procurorilor şi a luat faţă de Dinu măsura arestului la domiciliu, însă craioveanul a contestat măsura, iar pe 8 aprilie Curtea de Apel Craiova l-a plasat sub control judiciar. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe Ion Dinu pentru dare de mită, dosarul a fost analizat în procedura de cameră preliminară, iar pe 17 iunie 2015 s-a dispus începerea judecării procesului. Pe 21 octombrie 2015 judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa, condamnându-l la o pedeapsă totală de 5 ani închisoare de care inculpatul nu a fost mulţumit, astfel că a declarat apel.