Procesul prejudicierii Cargill Podari cu peste 2,3 milioane lei, amânat din nou la Tribunalul Dolj

0
319

Procesul celor şase persoane acuzate de prejudicierea firmei Cargill Podari cu peste 2,3 milioane de lei a fost amânat, ieri, din nou, la Tribunalul Dolj, întrucât nu au fost audiaţi toţi martorii din dosar. Între timp, inculpaţii, trimişi în judecată în urmă cu un an şi jumătate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân sub control judiciar.

Judecătorii Tribunalului Dolj au decis, ieri, să amâne pentru luna viitoare, mai exact pe 16 iunie a.c., dosarul în care şase persoane sunt judecate pentru înşelăciune în formă continuată, ce a avut ca rezultat prejudicierea firmei Cargill Podari cu peste 2,3 milioane de lei. La un an şi jumătate de la trimiterea în judecată a inculpaţilor, magistraţii craioveni nu au reuşit să audieze încă toţi martorii din dosar pentru a lua o decizie.

Reamintim că procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova i-au trimis în judecată, pe Ramona Ştefania Toader (fostă Nedeianu), Mihai Daniel Chereji zis Ungurul, Marius Cristian Ţînţu zis 15 sau Ţambal, Ionel Laurenţiu Sima zis Puiu, Marian Calafeteanu şi Marius Alin Melcea, pentru înşelăciune în formă continuată, spălare de bani, respectiv complicitate la aceste infracţiuni, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Dolj pe 30 decembrie 2013. Dosarul a demarat cu cercetarea primilor patru inculpaţi. Astfel, anchetatorii comunicau la trimiterea în judecată că, în perioada septembrie 2012 – februarie 2013, Marius Cristian Ţînţu, în calitate de administrator în fapt al SC Prior Autoprest PMI SRL Giurgiu, împreună cu Chereji, administrator al SC Keda Servicii SRL Bucureşti, folosindu-se de încrederea pe care o prezenta cel din urmă ca urmare a derulării anterior a unor contracte, au pus la cale un plan pentru a induce în eroare reprezentanţii SC Cargill Oils SA şi SC Cargill Agricultura SRL şi să obţină astfel sume de bani necuvenite. În acest scop, Ţînţu a luat legătura cu Ramona Toader, laborantă la SC Cargill Oils SA – punct de lucru Podari, judeţul Dolj, pe care a convins-o să ateste aprovizionări nereale de seminţe de floarea-soarelui de la furnizorul SC Keda Servicii SRL Bucureşti, care au fost achitate de SC Cargill Agricultura SRL, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 2.309.819 lei. Inculpatul Ţînţu Marius Cristian a planificat un circuit al actelor justificative şi al banilor plătiţi pentru transporturile fictive de marfă, care să nu permită identificarea persoanei sale, ci să se evidenţieze doar implicarea Ramonei Toader. Cei doi au fost sprijiniţi de Ionel Laurenţiu Sima, care, deşi nu cunoştea integral planul lor, le-a pus la punct baza operaţională care presupunea înfiinţarea unor societăţi comerciale tip „fantomă”. Ţînţu şi Chereji sunt judecaţi pentru înşelăciune în formă continuată şi spălare de bani, Ramona Toader pentru înşelăciune în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, iar Sima pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată.

Ulterior, alţi doi bărbaţi au fost inculpaţi în acest dosar, pentru implicare în prejudicierea Cargill. Astfel, lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au introdus, pe 28 martie 2014, în arestul IPJ Dolj, pe Marian Calafeteanu, de 34 de ani, din Craiova, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit faptul că suspectul, în perioada septembrie 2012 – februarie 2013, a întocmit în fals mai multe avize de însoţire a mărfii în numele unei societăţi comerciale din Bucureşti, care au fost folosite de laboranta Ramona Toader, angajată a SC Cargill SA din Podari, pentru a atesta achiziţii fictive de seminţe de floarea-soarelui. Împreună cu el a fost inculpat şi Marius Alin Melcea, care i-a fost complice. Toţi şase îşi aşteaptă acum sentinţa.