Concursul de interpretare „Pe aripile poeziei”, la a 40-a ediție

0
69


Vineri, 30 mai, începând cu ora 9.00, Sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” va găzdui cea de-a 40-a ediţie a Concursului de interpretare „Pe aripile poeziei”. Manifestarea îşi propune să contribuie la dezvoltarea gustului estetic al copiilor, la cunoaşterea şi preţuirea poeziei româneşti şi universale. Sunt așteptați să se înscrie elevi atât din ciclul primar, cât şi gimnazial din şcolile municipiului Craiova, dar şi din judeţ. Aceștia trebuie să își aleagă spre a recita poezii din lirica românească sau universală, respectând semnificaţia zilei de 1 Iunie, juriul urmând să aprecieze calităţile interpretative.