Încep „Zilele Craiovei”!

0
397

Craiovenii sunt invitaţi la o săptămână întreagă de distracţie. De astăzi şi până duminică, la miezul nopţii, toţi locuitorii din Bănie sunt aşteptaţi la un şir lung de evenimente culturale. Piese de teatru, spectacole, competiţii de şah şi de baschet, desene pe asfalt, expoziţii de flori, muzică bună, iar, la sfârşit, nelipsitul foc de artificii, toate gândite ca un adevărat maraton de manifestări şi pregătite pentru a marca prima ediţie a Zilelor Craiovei organizată la începutul verii. La o parte dintre spectacolele incluse în program, accesul se va face gratuit, pe baza invitaţiilor care pot fi ridicate de la casele de bilete ale instituţiilor de cultură.

Prima ediţie de vară a „Zilelor Craiovei” începe astăzi şi va continua pe parcursul întregii săptămâni. Organizatorii şi-au propus ca această variantă schimbată a sărbătorii municipiului să îi acapareze pe craioveni şi să-i ţină mai mult pe străzi şi în pieţe, oferindu-le posibilitatea de a se bucura de vremea frumoasă, care este de aşteptat. Programul este încărcat de evenimente în aer liber şi a fost gândit astfel încât să îi delecteze pe toţi patricipanţii, indiferent de vârsta lor. Ca şi la ediţia trecută, autorităţile locale au adus sărbătoarea până în cartierele oraşului, organizând şi de această dată recitaluri folclorice şi spectacole pentru copii în Valea Roşie, Rovine şi Craioviţa Nouă.

Centrul oraşului, animat de evenimente

Evenimentele se vor concentra pe cele două pieţe din centrul oraşului, Piaţa „Mihai Viteazul” şi esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Începând chiar din această seară şi, apoi, în fiecare zi, aici vor avea loc spectacole de muzică, dans şi poezie, pregătite de instituţiile de cultură, de companii de teatru şi fundaţii, care îşi aşteaptă spectatorii. Asta după ce, în cursul dimineţilor, cele două pieţe publice vor găzdui tot felul de evenimente, care vor avea mesaje pentru toţi craiovenii. Iubitorii de şah vor fi invitaţi la o competiţie care se va desfăşura cu ajutorul unei table gigant. În altă zi, pe aceeaşi esplanadă, vor fi aşteptaţi cei care doresc să-şi testeze sănătatea.

Şase spectacole gratuite

Punctele-fierbinţi ale sărbătorii vor fi totuşi sălile de spectacole ale celor trei instituţii de cultură din Craiova. La o parte dintre spectacole, accesul se va face gratuit, în limita unor locuri pe care instituţiile le-au comunicat deja. Spectacolele gratuite pe care le oferă Naţionalul craiovean sunt ”Lysistrata”, „Furtuna” şi ”Ultimul amant fierbinte”, de vineri, sâmbătă şi duminică seară. Şi Teatrul Liric ”Elena Teodorini” oferă craiovenilor două spectacole gratuite, între care „A murit Bubi” care este prezentat chiar în această seară, de la ora 18.00). Filarmonica „Oltenia” îi invită pe craioveni la spectacolul „Tinere talente”, unde, de asemenea, accesul este gratuit.

Expoziţie de flori pe esplanada Teatrului

Marele absent al acestor sărbători este Târgul meşterilor populari care nu a putut fi prins în program, participanţii motivând că preferă să-şi lege prezenţa tradiţională lor în Bănie de luna octombrie. Craiovenii sunt aşteptaţi însă la o frumoasă expoziţie de flori. Plantele şi aranjamemtele florale pot fi admirate către sfârşitul săptămânii, mai precis în ziua de joi, când va se va pune în scenă o nouă ediţie a „Expoflora”. Standurile parfumate şi multicolore ale florarilor vor fi aşezate pe esplanada Naţionalului craiovean. Iubitorii de flori sunt aşteptaţi aici pentru a admira plantele, dar şi pentru a cumpăra, expoziţia fiind cu vânzare şi în acest an.

Trei seri de concerte

Micii şi berea vor fi sinonimi cu concertele de muzică uşoară care se vor desfăşura în centrul oraşului. Vineri, sâmbătă şi duminică, pe scena din Piaţa „Mihai Viteazul„ sunt aşteptaţi vedete ale muzicii româneşti, printre care „No Antidote”, C.I.A, Andra, Alex Velea, Cristi Minculescu, Oana Radu, Pepe, Maximilian, Lora, Direcţia 5. În ultima seară vor urca pe scenă Paula Seling & Alexander Rybak şi Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia”, avându-l dirijor pe Horst-Hans Backer din Germania. „Zilele Craiovei” vor fi încheiate cu un foc de artificii.

 

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA – EDIȚIA A XVII-A (27 mai – 2 iunie)

Programul de astăzi:

    • Ora 9.30, Liceul „Matei Basarab”: „Autobuzul cu păpuşi” – spectacol interactiv pentru copii susţinut într-o locaţie neconvenţională. Organizatori: Primăria Craiova, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” Craiova, R.A.T. Craiova
    • Ora 9.30, Palatul Copiilor Craiova – site-ul instituţiei: „Despre străzi şi despre oameni” – expoziţie de desen digital. Organizatori: Primăria Craiova, Palatul Copiilor Craiova
    • Ora 10.00, Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”: Şah gigant – activitate interactivă la care pot participa toţi cetăţenii Craiovei pasionaţi de şah. Organizatori: Primăria Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”
    • Ora 10.00, Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”: Expoziţie stradală – membrii Cenaclului „Constantin Brâncuşi”. Organizatori: Primăria Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”
    • Ora 11.30, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” – Salon Medieval: Vernisaj expoziţie filatelie „Craiova între trecut şi prezent” –  prof. Ştefan Ardeleanu. Organizatori: Primăria Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”
    • Ora 17.00, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” – Galeria „Vollard”: Expoziţie colectivă „Suflet Oltenesc” – membrii Cenaclului „Constantin Brâncuşi” Craiova. Organizatori: Primăria Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”
    • Ora 18.00, Teatrul Liric „Elena Teodorini” – Spectacolul „A murit Bubi”, adaptare după Tudor Muşatescu – Trupa de teatru amatori „Cutezătorii”. Organizatori: Primăria Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”
    • Ora 18.30, Piaţa „Mihai Viteazul”: Spectacol de muzică şi dans – Club Arti. Organizatori: Primăria Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”
    • Ora 19.00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Spectacolul „Bădăranii”. Organizatori: Primăria Craiova, Teatrul Naţional Craiova, Teatrul „Metropolis” Bucureşti
    • Ora 19.00, Filarmonica „Oltenia” – Recital de Bisuri – Turneul Naţional „ Flautul de Aur”, ediţia a III-a. Organizatori: Primăria Craiova, Filarmonica „Oltenia”
    • Ora 19.00, Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” – Spectacolul „Zilele întâmplării”. Organizatori: Primăria Craiova, Fundaţia „I.S. Drăgulescu” Craiova
    • Ora 19.00, Piaţa Valea Roşie – Spectacolul „Alice în lumea păpuşilor”. Organizatori: Primăria Craiova, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”
    • Ora 20.00, Piaţa Valea Roşie – Concert extraordinar susținut de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”. Organizatori: Primăria Craiova, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”