Arestat preventiv, pentru violențe asupra familiei

0
10
Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Craiova, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
În seara  de 25 aprilie , în jurul orei 19:10, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 56 de ani, din municipiul Craiova,  că fostul soț, de 55 de ani, i-ar fi agresat fizic, atât pe ea, cât și pe fiica lor, de 30 de ani, aceștia conviețuind împreună. În conformitate cu prevederile legale, polițiștii le-au aplicat celor două femei formularul de evaluare a riscului, rezultând un risc iminent asupra vieții și integrității corporale a acestora, motiv pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, pe o perioadă de cinci zile, cu evacuare din locuință.
Problemele au continuat
În noaptea de 25 / 26 aprilie, în jurul orei 01:00, cu ocazia controlului inopinat efectuat de către polițiști, bărbatul a fost găsit în locuință, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, respectiv de a se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri de cele două femei și de locuința acestora. “În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reţinut de către polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violență în familie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj. În cursul zilei de ieri, 26 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Craiova și-a însușit propunerea procuroului de caz și a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *