Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a subliniat faptul că în timp ce statele UE sunt preocupate de bugetul european, de mobilitatea militară, de infrastructură sau de banii alocaţi proiectelor de cercetare – inovare, guvernanţii noştri discută doar de legile justiţiei. „După cum vedeţi Europa este preocupată de lucruri extrem de importante, în timp ce noi discutăm de un an şi ceva de aceleaşi subiect…modificări la Legile Justiţiei. Acum se fabrică modificarea Codului Penal cu tot felul de propuneri extrem de periculoase pentru societate. Discutăm despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu nu ştiu câţi ani, atacuri la justiţie, la serviciile de informaţii, atacuri directe la cetăţean, pentru că atacul la Pilonul II de pensii este un atac la siguranţa cetăţeanului pe termen foarte lung. Probabil se vrea să se copieze modelul din Ungaria unde a fost naţionalizat Pilonul II, fiind vorba de acelaşi motiv – măsuri populiste care nu pot fi susţinute financiar. Din păcate, noi ne ducem într-o direcţie care este absolut greşită şi trebuie neapărat întărite poziţiile celor care consideră că ceea ce face acum Guvernul României nu este în regulă şi cred că există această forţă. PNL-ul poate să ducă această luptă politică, o duce într-un mod corect acum, dar nereflectată foarte mult de media în rândul populaţiei şi cred că trebuie să venim în perioada următoare în faţa oamenilor cu măsuri concrete, despre ceea ce ar face liberalii, dacă ar ajunge la guvernare”