Potrivit IPJ Dolj, în data de 26.04.2017, ca urmare a furturilor comise, în noaptea de 14/15.04.2017, când persoane necunoscute au sustras o umbrelă de terasă de pe terasa unui bar situat pe bulevardul 1 Mai din Craiova, cauzând un prejudiciu de 600 lei, în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova s-a mai stabilit că la comiterea faptei, alături de Marius Poenaru, de 30 ani, din Băileşti, judeţul Dolj a mai participat şi Cosmin Albu, de 44 ani, domiciliat în Balş, judeţul Olt. Umbrela sustrasă a fost recuperată de poliţişti şi restituită persoanei vătămate. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 2 s-a mai stabilit şi că Albu, în aceeaşi noapte, a mai sustras două biciclete în valoare de 3.500 lei. Astfel, poliţişti din cadrul Secţiilor 2 şi 3 Poliţie Craiova au organizat şi executat o acţiune în cadrul căreia a fost prins Cosmin Albu, căruia i s-a documentat activitatea infracţională, stabilindu-se că acesta a mai sustras, în data de 19/20.04.2017, alte două biciclete, fapte comise de această dată în cartierul Valea Roşie. Faţă de suspect a fost continuată urmărirea penală pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de furt calificat şi a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Dolj, urmând ca în data de 27.04.2017 să se facă propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.