Un nou cutremur puternic s-a produs duminică în India şi Nepal, clădirile fiind zdruncinate la New Delhi. Potrivit United States Geological Survey, această replică a avut magnitudinea de 6,7 grade pe scara Richter, după primul cutremur de 7,9 ce a lovit, sâmbătă, regiunea şi în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 2.000 de persoane. „Un alt cutremur, este o replică chiar acum”, a declarat telefonic alpinistul indian Arjun Vajpai de la tabăra de bază de pe Muntele Makalu, 20 km de Everest. Potrivit Reuters, în convorbirea telefonică se puteau auzi ţipete şi zgomotul unei avalanşe. La tabăra de bază a plecărilor spre Muntele Everest, alpinistul român Alex Găvan a anunţat într-un mesaj pe Twitter că replica a declanşat trei avalanşe. În ceea ce priveşte cutremurul de sâmbătă, purtătorul de cuvânt al poliţiei nepaleze, Kamal Singh Ban, a declarat că 1.953 de persoane au murit numai în Nepal. În India, autorităţile au anunţat 53 de morţi. Potrivit presei oficiale chineze, 17 persoane şi-au pierdut viaţa în Tibet în urma seismului. Bilanţul morţilor după cutremurul din Nepal ar putea ajunge la 4.500, de trei ori mai mult decât estimarea actuală, a declarat ministrul nepalez al informaţiilor Minendra Rijal, citat de agenţia DPA. “Cele mai mari distrugeri au avut loc în districtul Gorkha, epicentrul seismului”, a precizat el, referindu-se la o zonă la vest de Kathmandu. “Armata nepaleză a lansat o operaţiune de salvare folosind elicoptere cu echipamente cu vedere nocturnă”, a adăugat Rijal în faţa reporterilor. Poliţia nepaleză a anunţat, citată de Kantipur, un site web de ştiri din Nepal, că 45.000 de persoane au fost rănite. Şeful Societăţii Naţionale de Geologie, Lokbijay Adhikari, a declarat pentru Kantipur că 65 de replici au avut loc în Nepal în opt ore după primul cutremur, adaugă DPA. Printre victimele seismului de sâmbătă se numără şi directorul executiv al companiei Google, Dan Fredinburg, care a murit, la numai 33 de ani, în avalanşa produsă pe Everest. Exprimând „marea tristeţe” pentru pierderea lui Dan Fredinburg, compania aminteşte că el era un mare iubitor al muntelui şi că se afla într-o expediţie pe cel mai înalt masiv muntos din lume împreună cu alţi trei angajaţi de la Google, care au scăpat nevătămaţi.
Acasă Actualitate Actualitate externă Un nou cutremur cu magnitudinea 6,7 a zdruncinat, ieri dimineaţă, Nepalul şi...