Conferința lui Mădălin Voicu – al doilea muzician care se așează în impozantul fotoliu al Întâlnirilor „SpectActor” de la Craiova, după reputatul pianist Dan Grigore (iunie 2011) – a lăsat celor prezenți, ieri, în Sala „I.D. Sîrbu” a Teatrului Național „Marin Sorescu” un gust… colocvial. Pe alocuri chiar al unei șuete duminicale, căci Mădălin Voicu, totodată politician, și-a cultivat, în timp, darul conversației. Bază având, desigur, și în multitudinea experiențelor din cariera artistică. Incitant titlul conferinței domniei sale, „Adevărul învinge”, cu trimiteri în multiple zone, curiozitatea „spectactorului” craiovean fiind pe care le va accesa invitatul. Mădălin Voicu a vorbit, în schimb, despre propriile adevăruri și valori – fie moștenite laolaltă cu tradiția muzicală, tatăl domniei sale fiind, după cum se știe, marele violonist Ion Voicu, fie revelate în timp –, alternând registrul artistic cu cel politic și cu cel personal, al vieții de familie. Am aflat, bunăoară, că este tatăl a șapte copii, aproape toți cu aptitudini muzicale, că „adevărul în artă, în cultură este sublim, este de necomparat cu ceva” și că pe scena publică „adevărul nu convine multora, e periculos”.
Mădălin Voicu a deschis conferința „SpectActor” cu mărturisirea „sunt și puțin oltean”, reamintind publicului de perioada anilor 1982-1984 în care a fost dirijorul Orchestrei Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, dar și pentru că – spune acesta – firea sa se aseamănă foarte mult cu cea a oamenilor locului. „Îi iubesc foarte tare pe olteni, pentru că sunt oameni care au dinamică și un temperament foarte aproape de cel al unui artist, al unui om de cultură”, a adăugat acesta.
În fața oltenilor, așadar, Mădălin Voicu a venit cu o afirmație tranșantă, „Adevărul învinge”, așteptate cu interes lăsându-se contextul și argumentele. Așa au rămas însă și după încheierea conferinței, adevărul dovedindu-se a fi unul… general, iar victoria lui atât de răspicat clamată transferându-se la final în recomandarea unei incursiuni a fiecăruia pe căile lui. Trimiterile invitatului au fost în spațiul artistic și în cel politic, în cel dintâi acesta chiar performând cu succes, dar și în plan personal. Fără definiții, fără vreo referire la mari căutători ai adevărului, fără alte teorii și filosofii…
„Am ales cuvântul adevăr pentru că aș vrea să vă spun câteva păreri, puncte de vedere pe care eu le am despre acest termen. Eu cred că adevărul nu e al fiecăruia dintre noi, deși avem dorința și ambiția de a fi descoperitorii unui adevăr personal. Cred că adevărul se arată cu contur atunci când lucrurile ies la iveală – că sunt rele, că sunt bune. (…) Cred că acest cuvânt este, de fapt, o formă de sinceritate și moralitate în același timp. E nu l-am ascultat pe tata și am fost un dobitoc, pentru că nu trebuia să fac politică, să nu intru în mizeria asta care astăzi – la noi, cel puțin – se cheamă politică. Dar, fiind un om cu atitudinea mea de-atunci, am vrut să descopăr un adevăr. Să știți că adevărul în artă, în cultură este sublim, este de necomparat cu ceva. Și atunci, în exuberanța mea ușor infantilă, am zis că nu poate să fie adevăr numai în artă, numai în cultură, numai în muzică, trebuie să mai existe urme de adevăr și în alte zone, în alte domenii. Și uite așa am făcu eu marea greșeală…”, și-a justificat Mădălin Voicu opțiunile și, odată cu ele, alegerea temei conferinței de la Craiova.
„Am stat să pândesc la colț adevărul, să-l prind, să-l văd, să-l gust. Sigur că nu s-a întâmplat până astăzi…”, a adăugat invitatul, referindu-se la anii în care „cu bagajul de bun român” a intrat în politică, ca și la perioada următoare. «O să mă întrebați: „Bine, mă, dar de ce ai stat în politică 20 de ani?”. Pentru că am zis că este imposibil să fi pornit la acest drum și să nu ajung la capătul lui», a mai spus Voicu. Pe drumul descoperirii adevărurilor… politice, acesta a mărturisit că a pornit, totodată, cu bagajul de artist. „Am zis că sunt un om de cultură, am o anumită educație, o anumită experiență, sunt o persoană disponibilă… Și am riscat. Sunt dispus, încă un an de zile, până se încheie mandatul acesta, al cincilea, să fac eforturi în continuare să descopăr acest adevăr”, a mai afirmat acesta.
Ce a mai descoperit Mădălin Voicu între timp? „Bănuiam, dar nu eram sigur că lucrurile stau chiar așa: adevărul nu convine multora, e periculos. E un lucru care deranjează, care jenează, care chiar poate deveni o armă și pe care mulți îl ascund tocmai de dragul de a nu fi aflat, pe de altă parte pentru a-ți oferi un altfel de adevăr, mincinos de data aceasta”. Preț de aproape un ceas, Mădălin Voicu a continuat să vorbească despre minciuna și „curvăsăria” din politica românească, despre găștile mediocrilor, despre moralitate și egalitarism, despre defectele românilor și marea calitate a celor care au puterea să spună adevărul… Concluzia conferinței a fost una… în ton cu cuprinsul: „Eu, dacă mor și nu aflu adevărul, mă întorc!”. Și nicidecum optimistă, în acord cu titlul. Urmată de o recomandare – fiecare să facă o excursie pe calea descoperirii adevărului.
***
Ce mi-au reținut îndeosebi atenția au fost însă referirile invitatului la renumita sa familie de muzicieni ori la experiențele avute, ca dirijor, în perioada comunistă. Am aflat, bunăoară, că mama domniei sale se trage din Cantacuzini și familia Comșa, iar bunicul pe linie paternă, Ștefan Voicu, a fost unul dintre țambaliștii lui Grigoraș Dinicu. Că în 1985 tatălui său, distinsul Ion Voicu, i-a fost luată vioara, la insistențele Suzanei Gâdea, pe atunci președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, cu rang de ministru, și protejată, după cum se știe, a Elenei Ceaușescu. Că tradiția muzicală a vechii familii de lăutari vestiți e continuată azi de copiii lui Mădălin Voicu – șapte la număr (șase băieți și o fată), cel mai mare, Mădălin jr. (42 de ani), pianist, iar cel mai mic, Ion (2 ani și jumătate), fiind și el, după cum a mărturisit artistul, „foarte aproape de a-mi demonstra că are multe calități în ce privește muzica”. Mai inspirat, poate, ar fi fost Mădălin Voicu alegând să vorbească la Întâlnirile „SpectActor” de la Craiova despre har – pe care familia sa l-a avut și îl are din plin în domeniul muzical…
***
Mădălin Voicu s-a apropiat de domeniul muzical iniţial prin studiul viorii, a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar ulterior s-a dedicat artei dirijorale, de-a lungul timpului fiind îndrumat de muzicieni de prestigiu precum Sergiu Celibidache, Carlo Zecchi, Corneliu Dumbrăveanu, Hans Swarowsky. A fost dirijor al Filarmonicii „Oltenia” şi al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, fiind totodată un invitat permanent al orchestrelor de profil din ţară, iar concertele în străinătate relevă aprecierea de care se bucură artistul şi peste hotare. A susţinut concerte alături de Orchestra de cameră „Bucureşti”, înfiinţată de distinsul violonist Ion Voicu, iar din anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe, Arte şi Litere.
