Comuniştii erau… mai expliciţi!

Conferinţa judeţeană a social-democraţilor doljeni, ţinută la Sala de spectacole a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, n-a fost altceva decât un kitsch. Când oricine are acces la orice ierarhie valorică, iar valorile însele sunt definite exclusiv după criteriul accesibilităţii lor, drumul spre kitsch e deschis. Carierismul e kitsch, democraţia în devierile ei patologice e terenul privilegiat al kitschului. Să contemplăm puţin imaginea alăturată, cu „prezidiul”, pentru a realiza parţial ceea ce s-a întâmplat ieri la Sala de spectacole a Filarmonicii „Oltenia”. Mai mulţi oameni, pretins serioşi, au venit „de la centru” sau din zona limitrofă, reprezentând „politic” regiunea („giganţii” Ion Călinoiu de la Gorj şi Paul Stănescu de la Olt), ca să-l instaleze ca preşedinte al PSD Dolj pe deputatul Claudiu Manda. Cum s-a ajuns la această soluţie politică insolită nimeni n-a explicat cu coerenţă şi argumentele de rigoare. Şi era vorba de o conferinţă judeţeană a social-democraţilor doljeni. De ce deputatul Claudiu Manda, de pildă, şi nu… deputatul Florentin Gust, cunoscut pentru „fidelitatea” sa faţă de partid, dar prezent pe scenă. De ce nu „diafana” Daniela Tarniţă, doar consilier judeţean, cu abonament de linie, „inimoasă” – frumos cuvânt – şi atât. Florea Voinea, deputat sau senator de Dolj, că tot un drac e, alt sinegurist din tinereţe, prezent la mică distanţă de gânditorul Călin Ion, reeşapat, părea bântuit de nostalgia… altor prezidii. O, tempora! Un discurs de-al său, mecanizat, ar fi putut înviora sala, mai ales că unicul candidat la funcţia de preşedinte al PSD Dolj regreta absenţa marelui spirit… Marian Vanghelie. Şi dacă din 392 de delegaţi prezenţi în sală, 370 au votat la vedere „pentru”, dilema este următoarea: nu putea veni de la Bucureşti doar Nicolae Bănicioiu, actualmente vicepreşedinte naţional al PSD şi ministrul Tineretului şi Sportului, fost contracandidat al lui Claudiu Manda la preşedinţia TSD, cu ani în urmă, pentru a-l instala în funcţie? Din spirit de economie. Aşa cum a procedat Emil Bobu în decembrie 1987, când l-a instalat, în sala Teatrului Naţional din Craiova, ca prim secretar al Doljului, pe universitarul Ion Traian Ştefănescu. O speranţă a comuniştilor. Îşi imaginează cineva că vorbea mai prost Emil Bobu decât… Cosmin Enea de la liberali, care a venit să tămâieze cu salutul lui olog, la limita suportabilităţii, evenimentul cu pricina? Care a fost „plusul” de democraţie ieri, de pildă? În 1987, şi mulţi din fotografia alăturată îşi amintesc, că n-or fi loviţi de amnezie, funcţiona la nivelul gloatei de naivi principiul „pupă-mă-n cur sau te strivesc”. Şi era destulă efervescenţă în rândul comuniştilor delegaţi la conferinţa lor judeţeană, supuşi unei presiuni psihice determinate de consecinţele „vânătorii de la Perişor”. Unii au mârâit în batistă, alţii au avut abordări autocritice, şi-au pus cenuşă în cap cum se spune, dar oricum n-au tăcut. Dar acum, în „democraţie”, cel puţin câteva întrebări de duzină, pentru desluşirea lucrurilor, să nu creadă lumea că a fost vorba de o conjuraţie, meritau puse acolo, fie şi de ochii lumii. Istoria, spunea Jean Francois Revel, este rearanjare şi triere, aşadar cenzură. Istoria ideilor nu se sustrage acestor teze. Despre sfaturile morale emfatice şi ridicole care s-au făcut auzite, neputând fi interpretate decât în cheia kitsch, nici un comentariu. Lui Ion Prioteasa, altminteri demisionar, i s-a oferit, conform noului statut, funcţia de vicepreşedinte, iar rudimentarul Ion Călin a fost  promovat preşedinte executiv.  A nu vorbi de ardente jocuri de culise e o prostie. Toată geneza evenimentului de ieri e cu neputinţă să nu aibă repercusiuni asupra stângii doljene. A celor cu reflexe de stânga. Care au votat, de-a lungul anilor, de cele mai multe ori dintr-o convingere nestrămutată, ce n-ar fi trebuit trădată. Nicolae P. Romanescu, „primarul luminat” al Craiovei, de la începutul secolului trecut, certându-se cu consilierii locali, se spune că ar fi rostit pe peronul gării nişte vorbe nemuritoare: „Craiova? Oraşul tâmpiţilor solemni”. A plecat la Paris, de unde n-a mai venit. Tâmpiţii solemni sunt cei care duc mâna la cap, se concentrează, îşi elaborează prostia, „o clocesc”, o rafinează înainte de a-i da drumul. Au renunţat să mai fie spontani. Prostia lor e gândită, e chiar foarte gândită. Personal, nu cred că Nicolae P. Romanescu a avut deplină dreptate şi ne încurcă şi Dumitru Drăghicescu, şi Petre Pandrea şi mulţi alţi înţelepţi care au avut referiri la psihicul oltenilor. Dar destule năstruşnicii cotidiene ne determină să reflectăm.