Spulberat de tren în ziua de Paşte

0
564

Un bărbat de 51 de ani din Craiova şi-a pierdut viaţa chiar în ziua de Paşte, după ce a fost lovit de tren. Cadrele Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Dolj au fost anunţate duminică seara, în jurul orei 19.30, despre faptul că în staţia CF Almăj, trenul Inter-City 593 care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Timişoara, a accidentat mortal o persoană. Oamenii legii au ajuns la faţa locului, în urma verificărilor reuşind să identifice victima, Marian Butaru, de 51 de ani, din Craiova, angajat al Direcţiei de Pază şi Servicii a Consiliului Judeţean Dolj. Din cercetările efectuate poliţiştii au stabilit că bărbatul nu s-a asigurat la traversarea căii ferate. Deşi nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului, cadavrul bărbatului a fost transportat la morga spitalului din Filiaşi în vederea efectuării necropsiei.