Un gol norocos şi o mână de ajutor din partea arbitrului nu au fost de ajuns pentru succesul Ştiinţei
Universitatea Craiova – FC Braşov 1-2
Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 3.000
Au marcat: Stoianof ’25 / Ad. Rusu ’64, Di Stefano ’66.
Universitatea: Lung – Dănănae, Gugu (’46 D. Lopez), Zoro, Buşu – Buleică, Stoica (’71 Bujor), Prepeliţă, Gângioveanu (’60 Firţulescu) – Stoianof, Subotici. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
FC Braşov: Kajcsa – Majernik, Oros, Ad. Rusu, Cr. Ionescu – Fl. Stângă (’34 Hadnagy), Toloza, M. Cristescu (’54 Ilieş), Chipciu, Williams (’61 Di Stefano) – Teixeira. Antrenor: Antonio Conceicao.
Cartonaşe galbene: Subotici ’28, D. Stoica ’64 / Ad. Rusu ’2, Toloza ’70.
Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad) – Florin Stănescu (Bucureşti), Cătălin Savu (Galaţi). Rezervă: Marian Balaci (Severin).
Observatori: Tudor Constantinescu, Dan Ionescu (ambii din Bucureşti).
O repriză a durat minunea de Paşte oferită celor 3.000 de suferinzi de pe „Ion Oblemenco”. Un stadion pe jumătate deschis la liber, jumătate închis celor care îşi exprimaseră repulsia faţă de modul cum este condus clubul. Universitatea conducea totuşi cu 1-0 la pauză şi iluzia salvării mijise din nou în sufletele fanilor încă neresemnaţi. Din miracole se pot câştiga meciuri, dar se pare că păcatele actualei Universităţii nu puteau fi spălate pe deplin în ziua Învierii. Stoianof a ridicat mâinile recunoscător spre Cer, uluit că din tibia sa a ieşit un lob perfect, completare la verticalizarea de clasă a lui Dorel Stoica. Totul era în favoarea alb-albaştrilor, inclusiv arbitrajul, fiindcă Haţegan şi-a arogat har divin şi l-a iertat pe Silvică Lung, care l-a deturnat ilegal din drumul spre gol pe brazilianul Williams. Scăpate cu avantaj şi egalitate numerică din prima parte, gazdele au ieşit de la vestiare cu gândul de ţine cu dinţii de rezultat, aglemerând propria jumătate şi declanşând un antifotbal total. Braşovul a învăţat însă de la Conceicao să-şi croiască drum spre poartă cu mingea jos, aşa cum ştia şi Craiova lui Piţurcă, iar golul dădea târcoale buturilor dinspre tabelă. Echipa fără atacanţi, cum a fost denumită formaţia de sub Tâmpa, i-a avut pe post de vârfuri pe Zoro şi Lopez, deghizaţi în albaştri protectori ai lui Lung. În două minute meciul s-a întors şi pe tabelă. Rusu a speculat o fază fixă la care a fost lăsat liber în careu, iar tizul „săgeţii blonde” de odinioară a Realului, Distefano, l-a taxat pe bietul Lung după centrarea ideală a lui Hadnagy. Când şi-a dat seama că e nevoie să treci centrul pentru a onora un meci de fotbal, în special pe teren propriu, Ştiinţa a realizat că îşi exploatase norocul în exces în prima repriză, iar un gol egalizator l-ar fi mâniat chiar şi pe Dumnezeu. Pentru că Braşovul a fost superioară la toate capitolele. Finalul a stârnit şi mânia celor care le mai dădeau o şansă lui Adrian Mititelu şi alor săi, corul de la tribuna a II-a solicitând plecarea actualului patron, principalul vinovat pentru actuala situaţie a clubului.
Ţicleanu: „Se pare că Universitatea va retrograda”
După meciul cu FC Braşov, din partea gazdelor a vorbit doar preşedintele Aurel Ţicleanu, care era convins că Universitatea este deja retrogradată. „Deşi îmi este foarte greu să o spun, se pare că Universitatea Craiova va retrograda, din nou, după şase ani, în liga secundă. Este o mare tristeţe la echipă și ne pare foarte rău că s-a ajuns în situaţia aceasta. Mi-am lăsat familia de Paşte, cu gândul că poate aceşti copii de la echipă îmi vor oferi o bucurie, dar nu a fost aşa. Eu nu mai continui din vară la Craiova, fiindcă pierd bani mulţi, trebuie să mă gândesc serios la ofertele din străinătate. Avem jucători tineri, cu potenţial, de mare viitor, dar încă nu este timpul lor. Trebuie să înceapă o reconstrucţie din temelii la această formaţie, fiindcă aşa nu se mai poate continua” a spus „Chiose”.
Florin Costea a plecat de la echipă
După ce Mihai Costea le-a forţat mâna celor de la Universitatea şi a ajuns mai devreme decât se stabilise în Ghencea, fratele său i-a urmat exemplul şi a intrat deja în vacanţă. Supărat că nu a fost folosit mai devreme de Reghecampf în meciul cu FC Braşov, Florin Costea a refuzat să intre pe teren pentru ultimul sfert de oră şi a plecat la vestiare. Decarul oltean nu s-a rezumat la acest gest şi a părăsit ulterior cantonamentul Ştiinţei, plecând la Vâlcea alături de prietena sa, handbalista Ada Nechita. Antrenorul Reghecampf a afirmat că Florin Costea nu va mai fi primit la echipă până la finalul campionatului: „Orice jucător este util echipei doar în momentul în care îndeplineşte nişte parametri. De pregătire, de comportament. Cu Braşovul, atunci, am considerat eu că e nevoie de el, însă a refuzat să intre. Păcat că nu înţelege că îşi face rău în primul rând chiar lui printr-o astfel de atitudine. Nu mă mai pot baza pe el în meciurile care au rămas”.