Moscova: Iniţiativa Mării Negre va intra în vigoare după ridicarea unor sancţiuni împotriva Rusiei

0
87

La întâlnirea de la Riad, delegaţiile Rusiei şi SUA au convenit să pună în aplicare „iniţiativa Mării Negre” care include măsuri pentru asigurarea siguranţei transporturilor maritime. Aceste măsuri, informează Kremlinul, vor intra în vigoare după ce o serie de sancţiuni vor fi ridicate. A fost convenită o interdicţie reciprocă a loviturilor asupra instalaţiilor energetice timp de 30 de zile. SUA s-au angajat să ajute la restabilirea accesului exporturilor ruseşti de produse agricole şi îngrăşăminte pe piaţa mondială. Implementarea acestor măsuri va începe numai după îndeplinirea unui set de condiţii. Printre acestea se numără ridicarea sancţiunilor împotriva Rosselkhozbank şi a altor instituţii financiare, restabilirea conexiunii acesteia la SWIFT şi redeschiderea conturilor corespondente necesare. SWIFT este o companie care efectuează tranzacţii, situată în Belgia, deciziile de utilizare fiind luate de SUA. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent comentând posibilitatea relaxării sancţiunilor anti-ruse, a spus că toate opţiunile sunt luate în considerare. Referindu-se la conectarea băncilor ruse la sistemul SWIFT, Bessent a spus: „cred că toate opţiunile sunt pe ordinea de zi”. Paşii suplimentari ai conducerii ruse vor fi decisivi în schimbarea politicii de sancţiuni a SUA. Kremlinul a insistat asupra ridicării sancţiunilor împotriva Rosselkhozbank şi altor structuri financiare ca parte a acordului privind securitatea în Marea Neagră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *