Crimeea , transformată într-o bază militară care ameninţă zona Mării Negre şi statele din regiune

0
462

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a subliniat în cadrul subcomisiei Parlamentului European pentru Securitate şi Apărare, importanţa unei viziuni comune şi a unei unităţi europene în faţa agresiunilor Rusiei.

Intervenţia eurodeputatului a avut loc în dezbaterea Militarizarea Crimeii şi situaţia de securitate la un an de la anexarea ilegală de către Rusia, în prezenţa liderului tătarilor din Crimeea, Refat Chubarov. „Conform discursului oficial a lui Vladimir Putin, difuzat de televiziunea de stat, Rusia a fost obligată să intervină militar pentru a proteja populaţia rusă din Crimeea. Totodată, însă, acesta menţionează că acţiunea a fost elaborată strategic şi premeditat. Această declaraţie clarifică complet situaţia reală. Pe parcursul întregului an, în Crimeea s-au desfăşurat acţiuni de epurare etnică şi violenţe direcţionate către minorităţile etnice, incluzând tătarii. În acest sens, discursul dumneavoastră, domnule Chubarov, contrazice dramatic propaganda rusă vehiculată de întreaga sa coloană a V-a din statele membre ale UE” a declarat eurodeputatul Victor Boştinaru.

În opinia europarlamentarului român, Crimeea a fost transformată într-o reală bază militară, care constituie o ameninţare atât pentru spaţiul Mării Negre, cât şi pentru statele din regiune. „Nu trebuie să uităm că am avut un acord similar celui de la Minsk, la Munchen, cu Daladier şi Chamberlain ca semnatari. Churchill a sesizat pericolul. În acest context, trebuie să fim uniţi şi să urmăm exemplul lui Churchill, să nu slăbim sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse şi să întărim colaborarea cu NATO.”