Colaborare la nivel de juniori între Universitatea şi Udinese

0
369

 Ieri dimineaţă, la sediul clubului CS Universitatea Craiova a poposit o delegaţie din partea clubului din Serie A Udinese, pentru un schimb de idei cu gruparea din Bănie. Din partea gazdelor au participat managerul general Felix Grigore, managerul Centrului de copii şi juniori al clubului, Silviu Bogdan, şi reprezentanţii departamentului de scouting al clubului, Gheorghiță Geolgău și Nicolae Ungureanu. Scopul întâlnirii l-a constituit prezentarea proiectului Udinese Academy. La final, Felix Grigore a spus: „O întâlnire benefică din punctul nostru de vedere, sunt multe idei comune pe care cele două părți le-au avut. Ni s-a prezentat proiectul Udinese Academy, urmând ca în zilele următoare să vină o ofertă scrisă din partea lor pe care o vom analiza și vom vedea dacă este propice pentru club o colaborare“. Și concluziile lui Silviu Bogdan au fost pozitive: „A fost un schimb de idei foarte util, în care fiecare club a expus modul în care decurge activitatea la copii și juniori. Tot timpul ai de învățat în ceea ce privește sectorul juvenil. Au fost discuții incipiente, rămâne de văzut dacă această colaborare se va concretiza“. Reprezentanţii  clubului Udinese au venit în România pentru a semna un parteneriat cu Clubul  Sportiv CFR Simeria.