Salvată din fântână de pompieri

0
316

O femeie de 63 de ani, din comuna doljeană Poiana Mare, a căzut în fântâna gospodăriei sale, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scoasă. Din fericire, în cădere aceasta nu s-a lovit prea tare, a rămas conştientă şi a putut striga după ajutor, starea sa de sănătate fiind bună.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost anunţaţi, luni după-amiază, în jurul orei 17.15, că o femeie a căzut într-o fântână, în comuna Poiana Mare. La faţa locului, pe strada „Bisericii” nr. 72, a ajuns un echipaj de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Calafat, care a găsit-o pe Maria Mitroi, de 63 de ani, căzută într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 8 metri. Pompierii au reuşit să o scoată, acesta fiind apoi transportată la spital. „Persoana respectivă era conştientă, a fost scoasă fără probleme din fântână, a primit îngrijiri la faţa locului de la echipajul de  prim-ajutor şi a fost apoi transportată la Spitalul Calafat, starea sa de sănătate fiind bună”, au precizat reprezentanţii ISU Dolj.

Nu a fost singura intervenţie de acest gen desfăşurată în cursul zilei de luni. Echipajele de intervenţie ale ISU Dolj au fost solicitate şi în comuna Radovan, pentru a scoate o bovină căzută într-o fântână, operaţiune finalizată, de asemenea, fără ca „victima” să aibă de suferit.