Summitul nuclear de la Seul, sub spectrul ameninţării nord-coreene

0
384
Barack Obama

Liderii a peste 50 de state ale lumii, printre care preşedintele american, Barack Obama, s-au întâlnit ieri la Seul, în cadrul unui summit nuclear, la care discuţiile informale sunt dominate de proiectul lansării unei rachete, de către Coreea de Nord, şi, deloc în subsidiar, de chestiunea iraniană. În cadrul unui discurs ţinut în faţa studenţilor Universităţii Hankuk, din Seul, înaintea deschiderii summitului de două zile, Barack Obama a lansat un mesaj pentru Phenian. „Eu vreau să mă adresez direct liderilor nord-coreeni. SUA nu are nici o intenţie ostilă faţă de ţara voastră. Noi dorim pacea, a declarat preşedintele american, dar ar trebui să fie clar că, dacă veţi continua provocările cu programul de înarmare nucleară, nu veţi garanta securitatea pe care o invocaţi, ci o veţi diminua. Nu va exista nici o recompensă pentru provocări”. Regimul de la Phenian a provocat consternarea, anunţând, la 16 martie a.c., lansarea, prevăzută pentru mijlocul lunii aprilie, a unei rachete cu rază lungă de acţiune, purtată de un satelit de uz civil. Anunţul a survenit la câteva zile după ce Phenianul s-a angajat în faţa Washingtonului, printr-un moratoriu, privind lansarea de rachete cu încărcătură nucleară şi activităţi de îmbogăţire a uraniului, în schimbul unui ajutor alimentar american. SUA şi aliaţii săi denunţă încălcarea rezoluţiilor ONU care interzic Coreei de Nord să efectueze teste nucleare sau balistice. Barack Obama urma să-l întâlnească ieri pe preşedintele chinez, Hu Jintao, în paralel cu discuţiile oficiale ale summitului, pentru ca Beijingul să convingă Phenianul să abandoneze proiectul său de lansare de rachete. Coreea de Nord are, în China, principalul aliat, dar apropierea „nu funcţionează” şi nu a condus, încă, la o schimbare fundamentală. Pe lângă Coreea de Nord, Barack Obama a avertizat încă o dată Iranul asupra programului său nuclear. În timp ce Teheranul neagă, Israelul şi mai multe ţări occidentale suspectează Iranul că dezvoltă arme atomice sub acoperirea unui program nuclear civil, republica islamică aflându-se, deja, sub presiunea unor sancţiuni internaţionale. Un oficial american a spus că Obama intenţionează să propună lui Vladimir Putin reducerea armelor nucleare, în luna mai, cu ocazia primei întâlniri între cei doi şefi de stat. Luni, ministerul apărării sud-coreean a declarat că orice zbor al rachetelor nord-coreene asupra teritoriului sud-coreean va fi împiedicat de la baza de lansare Tongchang, în extremul nord-vest al Coreei de Nord. La informaţiile sale militare, Seulul afirmă că este bine pregătit pentru a împiedica orice ameninţare a vecinilor din nord. Pe de altă parte, israelienii estimează că un atac preventiv contra Iranului ar fi mai puţin periculos decât lăsarea republicii islamice să fabrice arme nucleare. Numai că într-un sondaj, israelienii sunt împărţiţi în mod egal între susţinătorii şi adversarii unui atac împotriva instalaţiilor militare iraniene. Chiar sâmbătă seară, peste o mie de persoane au demonstrat la Tel Aviv, împotriva unui posibil atac contra Iranului. Primul eveniment important de acest gen pe care mass-media israeliană îl relatează, potrivit AFP.