Înscrierile în învăţământul preuniversitar ar urma să fie făcute robotizat

0
221
Înscrierea la grădiniță/școală sau la examenul de Bacalaureat ar urma să se facă „de către un robot automatizat”. Este vorba de un proiect cu finanțare europeană pentru automatizarea proceselor din administrația publică centrală,  conform precizărilor făcute de ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, prezentate de Edupedu.ro, din preluarea şi a altor surse.

În locul procedeelor de înscriere, care presupun „cozi uriașe la ghișee”, acest „robot automatizat” ar urma să administreze înscrierile „foarte simplu”: „odată setate datele, ajunge să le și pună în practică”. Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan,  a oferit exemplul înscrierilor la grădiniță, școală sau examene când a vorbit despre un „proiect în valoare de 22 de milioane de euro din bani europeni”, de automatizare a „19 procese” în cadrul administrației publice centrale.

Declarațiile lui Bogdan Ivan pe această temă, la Radio România Actualități:

„Chiar ieri am lansat în dezbatere acest proiect în valoare de 22 de milioane de euro din bani europeni, prin care vom automatiza 19 procese administrative pentru administrația publică centrală, pe modelul robotizat. În această formă, vă dau un exemplu din viața reală care se poate aplica aici: înscrierea la grădiniță sau la școală sau la examenul de Bacalaureat sau la cel de capacitate să nu mai fie făcută în baza unor cozi uriașe la ghișee, ci să fie foarte simplu făcută de către un robot automatizat care, odată setate datele, ajunge să le și pună în practică; Foarte important este și faptul că, atunci când vorbim de aplicații pentru finanțări, fie din bugetul de stat, fie din fonduri europene, să poată să fie făcute tot folosind acest software de robotizare, prin care se trimit automat documentele, se încarcă, ele se procesează câteva secunde și automat nu mai e nevoie ca oamenii să stea la cozi la ghișee, să-și piardă timpul cu dosare de sute de pagini. Totul va fi standardizat în această formulă și începem să ne îndreptăm spre o modernizare a administrației din România”. În urmă cu o săptămână, a avut loc conferința de deschidere a proiectului „Automatizarea proceselor de lucru în administrația publică”. Potrivit Agerpres, ministrul Ivan a spus, cu acea ocazie, că „această investiţie va implementa soluţii pentru 18 instituţii publice din administraţia centrală”. Iar potrivit aceleiași surse, Autoritatea pentru Digitalizarea României a menționat ca obiectiv general al proiectului sprijinirea transformării digitale, creşterea productivităţii, a rezilienţei, reducerea erorilor şi a timpului de prelucrare a cererilor (cetăţenilor) adresate autorităţilor publice, prin adoptarea de soluţii de automatizare a proceselor de lucru robotice – RPA (automatizarea sarcinilor laborioase, repetitive şi bazate pe norme). Valoarea proiectului este de 107,43 milioane de lei fără TVA, echivalentul a 21,9 milioane de euro, bani din PNRR. Durata de implementare a proiectului este de 31 de luni, în perioada 30 mai 2023 – 31 decembrie 2025, potrivit Agerpres.