S-a semnat contractul de finanțare pentru sala de sport de la Școala „Gheorghe Țițeica”

0
645

Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” din Craiova va avea o sală de sport modernă, care va fi construită de la zero cu fonduri europene. Primăria Craiova și Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia au semnat, astăzi, la sediul instituției, contractul de finanțare pentru această investiție, în valoare de 800.000 de euro, fonduri nerambursabile.

”Astăzi semnăm un contract de finanțare pe axa 10 a POR 2014-2020. Este vorba de construcția prin extindere a Școlii Gimnaziale Gheorghe Țițeica, din Calea București. Investiția constă în construcția unei săli de sport, cu o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați. S-au făcut eforturi foarte mari în această perioadă ca să evaluăm aceste proiecte, să le contractăm și sperăm noi să avem și un grad de absorbție cât mai mare în următoarea perioadă”, a precizat Marilena Bogheanu, director ADR Sud-Vest Oltenia.

În cadrul proiectului, se vor construi două corpuri, o sală de sport cu o suprafață de 409 de metri pătrați și o înălțime de 9 metri, precum și anexe, cu o suprafață de 189 de metri pătrați. Pentru obținerea apei calde, se vor amplasa panouri solare. De asemenea, sala de sport va fi dotată cu echipamente specifice pentru diferite discipline sportive, cu mobilier și echipament IT.

Inițial, construcția unei săli de sport la „Gheorghe Țițeica” a fost programată să se facă pe fonduri de la bugetul local.

„Aceste ultime două școli, Școala Gheorghe Țițeica” și Școala „Mircea Eliade” – sper ca ultima să ajungă la semnat, cât de curând – sunt proiecte culese din dezbaterile publice, din anii trecuți, de la bugetul local. Au fost prinse mai întâi în bugetul local, iar în momentul în care a apărut ghidul și axele, am accesat fondurile europene. Deci, sunt rezultate din solicitările consilierilor locali, în dezbaterile publice”, a menționat, la rândul lui, primarul Craiovei.