Premium Lubricants, partener al Federației Române de Triatlon

0
146

Federația Română de Triatlon anunță astăzi că a semnat un contract de parteneriat prin care Premium Lubricants, unic distribuitor autorizat în România al brand-urilor Texaco si Havoline, devine susținător al triatlonului românesc și, de asemenea, sprijină ediția din 2020 a Campionatelor Europene de Winter Triathlon, derulate la Cheile Grădiștei.

Astfel, o marcă de tradiție, cu o istorie semnificativă la nivel mondial, contribuie la evoluția unuia dintre sporturile cu o ascensiune solidă în România, pe parcursul ultimilor ani.

Cu sprijinul Premium Lubricants, România își consolidează statutul de gazdă a Campionatelor Europene de Winter Triathlon, programate în 29 februarie – 1 martie la Cheile Grădiștei. Complexul Sportiv de la Cheile Grădiștei a devenit deja traditionalul loc gazdă al competițiilor europene de Winter Triathlon, după ce Federația Română de Triatlon a organizat aici Campionatele Mondiale din 2018 și cele Europene din 2019.

În cadrul unui concurs de Winter Triatlon, unul dintre cele mai noi evenimente din calendarul internațional, sportivii aleargă 8 kilometri pe zăpadă, parcurg 14 kilometri de Mountain Bike tot pe zăpadă și fac și 12 kilometri de schi fond. De altfel, triatlonul de iarnă este în cursă pentru o premieră absolută – prezența în calendarul oficial al Jocurilor Olimpice din 2022.

Competițiile din cadrul Campionatului vor include atât Campionatele Europene de Elite, Juniori, U23, cât și de Amatori Age Group, alături de deja tradiționala alergare de noapte Dracula Winter Night Run.

În plus, Federația lansează, în premieră națională, programul de Ambasadori ai Triatlonului, prin care sportivi de performanță, care au marcat și continua să marcheze evoluția disciplinei în România și peste hotare, popularizează triatlonul, prin fiecare apariție la evenimente publice, precum și prin prezența și influența lor online.

Primele nume care se alătură programului international de brand ambassadors Texaco Havoline sunt Antoanela Manac, sportivă aflată în cursa de calificare la startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, alături de Mihai Vigariu, multiplu campion national și reprezentant al României la competiții cu impact global. Cei doi vor se vor alatura unor nume mari din triatlonului mondial precum Richard Murray si Rachel Klamer

Fondată în 2012, Federatia Română de Triatlon are ca obiectiv creșterea adopției disciplinelor sportive gestionate în rândul sportivilor și a performanțelor sportivilor români ce fac parte din loturile naționale. Mai multe informatii despre Federație, activitate și sportivi sunt disponibile la www.frtri.ro.

Premium Lubricants si-a inceput activitatea pe piata româneasca în anul 1999, ca parte a grupului american Texaco, sub denumirea de Texaco Lubricants Romania. În anul 2002, odată cu fuziunea dintre Chevron si Texaco, Texaco Lubricants Romania a devenit parte a noii companii formate și si-a schimbat denumirea in Chevron Romania. În anul 2014, prin schimbarea modelului de business al Chevron Global Lubricants în întreaga Europă, Chevron Romania a devenit Premium Lubricants și este singurul distribuitor autorizat al produselor Chevron pentru România și Republica Moldova.