„O adevărată sărbătoare a cărții!”, la Târgul de Carte GAUDEAMUS

0
967

Deschiderea oficială a celei de-a XIX-a ediţii a avut loc, ieri, pe acordurile imnului Gaudeamus Igitur, cântat de corul Facultății de Teologie, condus de părintele profesor Adrian Mazilița, şi în prezenţa unui public numeros.  „Carava GAUDEAMUS Radio România de la Craiova este mereu cel mai frumos dar pe care noi îl putem face comunității locale și, prin noi, mă refer la Radio România, prin echipa Gaudeamus, și la echipa Radio România Oltenia-Craiova”, a spus Daria Andreescu, moderatoarea evenimentului.

Prefectura județului Dolj este o instituție care a spus mereu prezent la întâlnirea cu lectura, iar prima zi a Târgului de Carte GAUDEAMUS nu face excepție. „Prin lectură, explorăm o lume nouă. Într-o lume a tehnologiei, nu ezitați să deschideți o carte, în puținul timp liber pe care îl aveți.”, a spus consiliera prefectului județului Dolj, Daniela Bardacu

Cartea – un dar divin

La acest eveniment,  inspectorul școlar pentru dezvoltarea Resurselor Umane al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Irina Vânturiș, a făcut cunoscută misiunea celor care lucrează în sistemul educațional. „Menirea noastră este să apropiem generația tânără de cultură și de lectură. Acest obiectiv, văd că este îndeplinit și de acest eveniment”, a spus aceasta.

La Craiova s-a aflat, cu acest prilej, şi Georgică Severin, preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. „Aici, la Craiova, deschidem seria anului 2020. O serie care începe la Craiova, va continua la Cluj, Oradea, Timișoara, Constanța, Brașov, Iași și va culmina cu ediția de la București. De ce mă bucur că începem aici, în singura incintă închisă? Craiova a demonstrat o mare dragoste de carte”, a spus el.

Cuvântul de încheiere i-a aparţinut preşedintelui de onoare al Târgului GAUDEAMUS Craiova, care în acest an este scriitorul și cadrul didactic universitar Ioan Lascu, președintele Uniunii Scriitorilor din România – filiala Craiova. „Este o adevărată sărbătoare a cărții. Este o bucurie de a ne întâlni cu noutățile editurilor care expun în acest târg. Sigur că celebrăm cartea, pentru că, după părerea mea, ea este una dintre cele mai de seamă creații ale spiritului uman și are o istorie foarte veche, începând din Antichitate. Cartea este un dar divin”, a spus acesta. 

 

Programul Târgului de Carte GAUDEAMUS

Joi, 27 FEBRUARIE

10.30 – 11.00 EDITURA EIKON Lansare de carte și maraton editorial Prezintă: Valentin Ajder și invitații săi

11.00 – 12.30 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU SPORT ȘI TINERET DOLJ, LIONS CLUB CRAIOVA – CETATEA BĂNIEI ȘI INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ Etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu” (premiile vor fi oferite de Lions Club Craiova „Cetatea Băniei”) Moderator: Diana Neamțu, D.J.T.S. Dolj

12.00 – 13.00 TEATRUL NAȚIONAL RADIOFONIC – RADIO ROMÂNIA ȘI TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” – SALA STUDIO Audiție „La steaua care a răsărit”, o producție a Teatrului Național Radiofonic O biografie radiofonică după viața și opera lui Mihai Eminescu la 170 de ani de la nașterea poetului Scenariu radiofonic Gavriil Pinte, inspirat de recitalul rostit și alcătuit de Emil Boroghină

12.30 – 13.00 EDITURA EIKON Lansare de carte și maraton editorial Prezintă: Valentin Ajder și invitații săi

13.00 – 14.00 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA ȘI UNIUNEA SCRIITORILOR  DIN ROMÂNIA – FILIALA CRAIOVA Manifestarea „Scriitori din Radio”, evocări ale jurnaliștilor și scriitorilor Ioana Dinulescu, Liliana Hinoveanu Ursu și Constantin Dumitrache Lansarea revistei culturale „Autograf M.J.M.” Moderator: scriitorul Ioan Lascu

14.00 – 14.30 EDITURA UNIVERSITARIA CRAIOVA Lansare de carte: „O lume pe muchie de cuțit”, autori: Adrian Bușu și Nicolae Melinescu Invitați: Prof. univ. dr. habil. Sorin Liviu Damean, Decan, Facultatea de Științe Sociale Universitatea din Craiova şi Lect. univ. dr. Mihai Ghiţulescu – Universitatea din Craiova Moderator: Lect. univ. dr. Tudor Sorin

14.30 – 15.00 EDITURA AIUS ŞI RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA Lansare de carte: Andrada Cojocaru, „Radiografia unei iubiri” (versuri) Invitați: Cristi Nedelcu și Florina Ungureanu Moderator: Petrișor Militaru

15.30 – 15.30 EDITURA AIUS Lansare de carte: Florina Ungureanu, „Cuvinte pe umerii mei goi” (versuri) Invitați: Elena Bălășanu și Petrișor Militaru

16.00 – 17.00 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA ȘI DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU SPORT ȘI TINERET DOLJ Dezbatere cu tema: „Cititul dăunează grav inculturii” – Umorul este un gen serios Moderator: Diana Neamțu, consilier pe probleme de tineret DJTS Dolj

17.00 – 18.00  SCRISUL ROMÂNESC FUNDȚIA – EDITURA Lansarea volumelor: Emanuel D. Florescu, „Je m’en fiche! Eseuri filosofice și aforisme comentate” Prezintă: Mihai Firică, scriitor Elena Adriana Dobrinoiu, „Jurnal de călătorie. Paris”, „Festivalul-Concurs „Maria Tănase”, ediție alcătuită de Florea Firan