Ludovic Orban vorbeşte mult. Şi când are ceva de spus, şi când nu are, ocultând din păcate exigenţa firească, aceea că un prim-ministru îşi dozează bine mesajul. În orice împrejurare. Consideră, de pildă, că a fost nevoit să-şi depună mandatul încredinţat de preşedintele ţării, în vederea formării unui nou guvern, ca urmare a nerespectării termenului de investire. Din cauza… parlamentarilor PSD, care au chiulit de la şedinţă, mai exact n-au asigurat, aşa cum anunţaseră, cvorumul, şi nu au fost singurii. Mai mult decât atât, în opinia sa, s-a ajuns la această situaţie din cauza unei decizii „inepte” a CCR, acuzând PSD că are sub control Curtea Constituţională. Analizate „mot-a-mot” afirmaţiile lui Ludovic Orban descumpănesc de-a dreptul. Cine îşi poate imagina, că judecătorii CCR, Daniel Morar, Mona Maria Pivniceru, Livia Stanciu, Elena Simina Tănăsescu, Varga Attila sunt „controlaţi” de PSD? Şi e vorba de mai mult de jumătate. Deşi nici în privinţa celorlalţi nu există nici o certitudine. Este ineptă decizia CCR sau strategia fragilă prin care s-a dorit forţarea anticipatelor? Fostul preşedinte al ţării, actualul eurodeputat Traian Băsescu, un agresor al Constituţiei, la vremea respectivă, afirma că „numirea lui Orban a fost o eroare declarativă, politică. Este suficient ca un organism cum este CCR să spună unde e loialitatea faţă de Constituţie?” CCR a fost excepţională când a dat aproape sistematic câştig de cauză preşedintelui Klaus Iohannis. În decizia CCR, a cărei motivare mai poate dura, se stipulează expres că preşedintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Păstrarea lui Ludovic Orban drept candidat de premier părea exclusă ieri, după ce atât PSD cât şi Pro România anunţaseră cu fermitate că nu vor susţine un alt guvern Orban. Anticipatele trebuie uitate, ca să-l cităm tot pe Traian Băsescu, fiindcă acestea se puteau produce numai prin voinţa PSD. De fapt marea problemă a ţării este acum coronavirusul. Lucrurile s-ar putea complica în cazul în care toţi miniştrii cooptaţi în cabinetul Orban II, cu avize negative la audierile din comisiile de specialitate, să nu poată face parte dintr-un viitor guvern, tot în temeiul unei decizii a CCR. Să repetăm: CCR a stabilit luni, cu majoritate de voturi, că există conflict juridic de natură constituţională între Preşedinţie şi Parlament, din cauza desemnării lui Ludovic Orban în funcţia de premier de către Klaus Iohannis. Dar dincolo de politică, dincolo de toată tevatura, de acum întoarsă pe toate feţele, angajat este şi un domeniu mai greu sistematizabil: acela al respectului pentru expresia vorbită şi pentru cuvânt în general. Prostia merge mână în mână cu lipsa de caracter. Strigătorul de limbă e simultan grosolan şi imoral. Nimeni nu îi cere lui Ludovic Orban, liderul PNL, să fie ireproşabil stilistic, scutit de inerţii, inadvertenţe. Dar prin ceea ce afirmă, limba română suferă o nouă –a câta?- înfrângere. Un alt tip de discurs, mult mai îngrijit, mai nuanţat, mai convingător, mai argumentat, era de aşteptat, din partea liderului liberalilor. Fiindcă s-ar putea să piardă nu numai o nouă nominalizare de premier, ci mult mai mult, ceva la care nici nu s-a gândit. Şi nimeni dintre apropiaţi… nu îi şopteşte la ureche.
