Ieri, la Celaru, s-a inaugurat cel 51 – lea Serviciu de Evidenţă a Populaţiei din Dolj

0
526

Ieri, în comuna Celaru a avut loc inaugurarea oficială a Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, aflat în subordinea Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor (DPCEP) Dolj, coordonată de Consiliul Judeţean Dolj. La acţiune a fost prezent şi directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, comisar – şef Cătălin Aurel Giulescu.

În prezenţa unei asistenţe numeroase, ieri, la Celaru, s-a inaugurat cel de-al 51-lea Serviciu Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din Dolj. „Suntem o comună modestă, dar aflată pe primele locuri în judeţ şi, în foarte scurt timp, vom ajunge pe primele locuri. Prin evenimentul de astăzi, vom reduce foarte mult timpul de aşteptare pentru eliberarea cărţilor de identitate şi a actelor de stare civilă pentru locuitorii noştri, având o populaţie de cca. 4.600 de persoane. Până acum, mergeam în comuna Leu. La manifestarea de astăzi, sunt prezenţi şi colegi din comunele învecinate, precum şi din judeţele Olt, Mehedinţi şi Gorj. Nu puteam rezolva această problemă, în urmă cu doi ani demarând-o, fără sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, al Consiliului Local Celaru, al DPCEP Dolj şi al DEPABD. În foarte scurt timp, întregul sistem informatizat va fi foarte bine pus la punct”, a precizat Lucian Lion, primar al comunei Celaru.

Apreciere şi la nivel central

La acţiunea de ieri a fost prezent şi comisar – şef de poliţie  Cătălin Aurel Giulescu, şeful DEPABD, din cadrul M.A.I., care ne-a declarat: „Este o onoare pentru mine să particip la un astfel de eveniment. Sunt originar din judeţul Vâlcea şi tot timpul mă întorc cu drag în Oltenia. Aţi făcut un lucru extraordinar, aici, la Celaru. Mai devreme, primarul dumneavoastră zicea ceva de un obiectiv – să ajungă la fel ca Bucureştiul. Îi dau un sfat – nu aceasta trebuie să fie ţinta. Revenind la evenimentul din această zi, s-a deschis o oportunitate pentru oamenii din zonă, astfel că timpii de aşteptare şi cheltuielile vor fi reduse cu mult, iar, pentru viitor, va fi pus la punct un sistem centralizat informatic, în conformitate cu legislaţia europeană ”. La rândul său,  Marin Stănică, directorul DPCEP Dolj, a menţionat: „Vă felicit pe toţi, pentru această iniţiativă, mai ales că a început în urmă cu doi ani. De acum, va fi mult mai simplu şi mai eficient, pentru obţinerea actelor de identitate sau a celor de stare civilă. Sunteţi al 51 – lea serviciu de acest fel din judeţ şi ne dorim, ca în foarte scurt timp, în fiecare unitate administrativ – teritorială, să avem un asemenea birou. Nu se putea pune în practică un astfel de demers, fără sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi al autorităţilor locale”.

De asemenea, Ion Prioteasa, preşedindele CJ Dolj, a subliniat: „Ne-am făcut o prioritate din aducerea serviciilor de eliberare a actelor de identitate, cât mai aproape de cetăţean, iar cifrele demonstrează progresul semnificativpe care l-am înregistrat, unul care ne plasează pe primul loc în ţară. De la nouă unităţi, în anul 2005, când începeam acest proces, astăzi suntem la 51, aproape de patru ori mai mult decât media naţională. Este o reuşită care primeşte recunoaşterea la nivel central, prin prezenţa, la Celaru, a directorului Cătălin Aurel Giulescu. Doresc să-i felicit pe toţi cei care au contribuit la succesul acestui demers şi să le  mulţumesc pentru implicare colegilor noştri de la DPCEP Dolj”. Programul SPCLEP Celaru este între orele 08:30 – 16:30, în zilele de luni, marţi, joi şi vineri, şi prelungir, până la 18:30, miercuri.