Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Dolj și-au prezentat, ieri, bilanțul activităților desfășurate în 2017. Iar dacă cifrele arată că activitatea lor a fost foarte bogată – au fost realizate 12 acţiuni în timpul cărora s-a reușit prinderea în flagrant a 15 persoane și au fost cercetați, în dosarele vizând infracțiuni de corupție, 33 de suspecți, între care sunt patru polițiști ai IPJ Dolj și trei polițiști de frontieră – asta înseamnă că mita rămâne o realitate în Dolj. Tocmai de aceea, au fost organizate și activități preventive, unde au fost dezbătute de o manieră interactivă aspecte vizând combaterea faptelor de corupție. Pentru rezultatele foarte bune obținute anul trecut, Serviciul Județean Anticorupție Dolj a fost evidențiat și premiat cu Diplomă de Merit, în cadrul ședinței de bilanț a Direcției Generale Anticorupție, desfășurată în București.
Comandantul Serviciului Județean Anticorupție Dolj din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), comisar-șef Ovidiu Petrescu, a prezentat, ieri, o sinteză a activităților desfășurate pe parcursul anului trecut, cele mai multe dintre ele devenite știri și în paginile cotidianului nostru. Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Dolj au insistat asupra acțiunilor de prevenire a faptelor de corupție, în anul 2017, când au realizat 27 activităţi de instruire şi 49 de informare a personalului din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), unde au fost dezbătute de o manieră interactivă aspectele specifice prevenirii şi combaterii faptelor de corupție. La aceste activități au participat 1.055 lucrători, din care 180 cu funcţii de conducere şi 875 cu funcţii de execuţie.
În urma activităţilor de informare şi instruire desfăşurate, au existat 7 situaţii în care funcţionarii ministerului au refuzat și au sesizat atunci când li s-au oferit diverse sume de bani în schimbul unor servicii. În ceea ce privește colaborarea cu alte instituții și organizații, au fost desfășurate 3 activități preventive, la solicitarea Casei Județene de Pensii Dolj, Centrului de Detenție Craiova și Colegiului Ștefan Odobleja Craiova, la care au participat peste 300 de persoane.
Peste 30 de persoane cercetate, 7 dintre ele fiind cadre M.A.I.
Însă cea mai spectaculoasă parte a activității ofițerilor anticorupție din Dolj rămâne cea de combatere a faptelor de corupție. În baza delegărilor dispuse de procurorii de caz, ofițerii de poliţie judiciară din cadrul S.J.A. Dolj au participat la instrumentarea unor dosare sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Parchetul Curţii de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Astfel, în anul 2017, s-au efectuat cercetări în 71 de dosare penale, iar pentru derularea corespunzătoare a cercetărilor, unităţile de parchet competente au dispus efectuarea de activităţi într-un număr de 78 ordonanţe de delegare, 71 fiind finalizate. Au fost realizate 12 acţiuni prin care s-a reușit prinderea în flagrant a 15 persoane, în timp ce primeau diverse sume de bani drept șpagă, 3 dintre acestea cu calitate de cadru M.A.I., faţă de 13 inculpaţi luându-se măsura reţinerii şi ulterior arestului preventiv sau la domiciliu (între acestea fiind și cei trei angajați ai MAI). Din totalul lucrărilor şi dosarelor soluţionate şi înaintate unităţilor competente de parchet, s-au întocmit 16 rechizitorii şi 2 acorduri de recunoaştere, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind cercetați 33 de suspecți (din care 7 sunt cadre ale M.A.I.). Nu mai puțin de 27 dintre suspecți au dobândit calitatea de inculpați, fiind trimiși în judecată (pentru infracțiuni de luare de mită, dare de mită sau trafic de influență), între aceștia aflându-se și cei 7 oameni ai legii: trei polițiști de frontieră care protejau o rețea de braconieri, doi polițiști din județ care, împreună cu un tehnician silvic, ajunseseră „pe mână” cu hoții de lemne, și alți doi polițiști prinși în flagrant în timp ce primeau șpagă pentru a nu-și face datoria. Pe de altă parte, au fost inculpate și foarte multe persoane care au încercat să mituiască oameni ai legii pentru a scăpa de răspundere, însă au fost refuzate și denunțate.
„Putem concluziona că rezultatele obţinute de unitatea noastră în anul 2017 sunt pozitive, iar Direcţia Generală Anticorupţie și-a consolidat rolul de instituţie implicată activ în prevenirea și combaterea corupției. Astfel, Serviciul Județean Anticorupție Dolj a fost evidențiat și premiat cu Diplomă de Merit pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea de prevenire şi combatere a corupției în rândul personalului M.A.I. în anul 2017”, ne-a declarat comisar-șef Ovidiu Petrescu, șeful Serviciului Județean Anticorupție Dolj.