Autoritățile județene și locale se întâlnesc, la ora 13.00, la Prefectura Dolj, cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean, pentru a stabili dacă este necesar să se prelungească măsura de închidere a școlilor și grădinițelor din Craiova. Primarul Mihail Genoiu a transmis, încă din această dimineață, din timpul ședinței CLM Craiova, că punctul de vedere al municipalității va fi acela ca elevii să rămână, în continuare, acasă până când va fi ridicat codul portocaliu de ger, care este anunțat pentru zona noastră până joi, la ora 10.00.