Arhitectul-şef al Craiovei ar negocia proiectele prin restaurante

0
345

Informaţia a venit chiar de la primarul Antonie Solomon. Edilul l-a luat  la ochi pe şeful pe probleme de urbanism, Mircea Diaconescu, după ce ar fi aflat pe surse că se întâlneşte cu anumite persoane, acestea din urmă impunându-i “care proiect de hotărâre trece la vot şi care nu”.

Mircea Diaconescu

Primarul Antonie Solomon l-a pus pe lista neagră pe arhitectul-şef al Craiovei, Mircea Diaconescu, care ar fi căzut în păcatul sfătuirii cu anumite persoane implicate în politică. “Am o mare nemulţumire şi cu privire la arhitectul-şef, pe care ştiţi că eu mi l-am dorit foarte mult. De când a venit în Primărie i-am spus că el va fi şeful meu în materie de urbanism. Dar trebuie să aibă autoritate, că e specialist, deci să-şi impună punctul de vedere. Nu aşa, să se întâlnească prin restaurante cu unii care să-i spună care proiect trece şi care nu. O ruşine!”, s-a revoltat primarul, în ultima sa conferinţă de presă.

Arhitectul, chemat la ordine de anumiţi consilieri locali

Întrebat care sunt persoanele care îl atrag pe arhitectul-şef la discuţii după terminarea orelor de program, primarul a refuzat să ofere nume. A spus, în schimb, că e vorba de anumiţi “consilieri locali” care au obiceiul de a face administraţie şi politică în astfel de locuri. Primarul a preferat să ţină secret şi restaurantele în care s-ar petrece aceste consfătuiri. “Eu, când m-am întors în Primărie, am găsit 60 de PUZ-uri trimise la aprobat şi am şi zis că le mai ţin o lună să vedem cine vine să facă gălăgie pe tema asta, ca să văd la cine s-a intervenit. Cine sunt?… Nu-i mai spun, v-am spus că vreau să uit de toţi duşmanii mei”, a mai spus Solomon.

Specialiştii fug de Primăria Craiova

Primarul a lăsat să se înţeleagă şi faptul că nu ar vrea să se despartă de Mircea Diaconescu din această cauză, dar i-a pus în vedere să se comporte cu mai multă seriozitate pentru a nu mai ceda la presiuni. “Eu înţeleg că el e mai futurist, aşa, are o gândire mai pe termen lung, dar nu se mai poate să avem în Craiova bloc lângă bloc, groapă lângă groapă, chioşc lângă chioşc”, a criticat Solomon şi activitatea sa de specialist.

Pe de altă parte, autorităţile locale îşi recunosc şi handicapul de a nu mai găsi un înlocuitor al lui Mircea Diaconescu, cunoscut fiind faptul că specialiştii în urbanism nu se prea înghesuie să vină la Primăria Craiova. Nici măcar poziţia de şef nu îi tentează pe arhitecţi, invocându-se salariul mic în comparaţie cu problemele mari care există în acest segment de activitate.