A ajuns la spital după ce i-a luat foc balconul

0
426

Un craiovean a ajuns la spital, ieri-dimineaţă, în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul său, din cartierul Brazda lui Novac. Pompierii craioveni au fost solicitaţi în jurul orei 11.00, la locuinţa lui Marian T., situată la etajul al doilea al blocului D 26, după ce vecinii au auzit o bubuitură puternică şi au văzut flăcările cuprinzând balconul locuinţei. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta cu violenţă în balconul apartamentului, unde luaseră foc trei canistre cu benzină, un raft din lemn şi mai multe materiale textile, cu posibilităţi de propagare la întreaga locuinţă. “Din cauza unei candele uitate aprinsă, au ars cele trei canistre de benzină, un raft de lemn, aproximativ 50 kg materiale textile şi mobilierul din sufrageria apartamentului. Tot în urma incendiului a fost transportat la spital şi proprietarul apartamentului, care prezenta arsuri pe frunte şi pe braţul stâng”, a precizat mr. Florin Cocoşilă, ofiţer de presă al ISU Dolj.