Asociaţia Civică pentru Viaţă (A.C.p.V.) a organizat împreună cu Facultatea de Agronomie a Universităţii din Craiova, dezbaterea publică cu tema „Tehnologia 5G, de la promisiuni la riscuri globale”.
Evenimentul s-a înscris în seria de manifestări, menite să ofere publicului posibilitatea de a participa la luarea deciziei referitoare la oportunitatea implementării în spaţiul public/ privat din localităţile de domiciliu, a generaţiei a cincea de tehnologie reţele celulare fără fir, şi a debutat cu o serie de mici documentare, vizionate de craioveni având rol informativ, fiind anunţate de Cătălin Zamfir, vicepreşedinte al ACpV.
„Nu ni s-a permis accesul deşi noi ne-am înscris”
Iniţiatorul local al acestui eveniment, Luminiţa Simoiu, Preşedintele Asociaţiei Civice pentru Viaţă, a afirmat că „la uşă bate o tehnologie care este foarte promiţătoare, tehnologia 5G care se referă la comunicaţiile wireless, dar trebuie să vedem beneficii vs riscuri. Vom dezbate acest subiect în premieră fiind prima dezbatere de acest tip. Autorităţile locale au organizat o singură dezbatere publică pe acest subiect, la care nu ni s-a permis accesul deşi noi ne-am înscris pe lista celor 30 de persoane.”. Preşedinta Asociaţiei Civice pentru Viaţă a mai spus că Bruxelles-ul se opune acestei tehnologii. În acest context, au fost proteste de mare anvergură. De exemplu, sâmbătă, a avut loc un protest la nivel internaţional, sincronizat, la ora 14.00.
„A decedat, la 15 ani şi nouă luni.”
La eveniment a fost prezentă şi Adriana Dougaru, Preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie, care a explicat craiovenilor prezenţi la dezbatere riscurile la care se expun, dar a şi prezentat două cazuri pe care le-a avut la cabinet şi care sunt legate de folosirea excesivă a acestei tehnologii. „Am preluat-o la vârsta de 10 ani, vârstă la care era sănătoasă. Totul a început pentru ea la vârsta de 19 ani când s-a angajat call-center la o companie de telefonie. Primeşte aceste radiaţii timp de 8 ore pe zi, la fiecare oră are dreptul la 10 minute de pauză, minute care o găsesc tot cu casca la ureche. Ce s-a întâmplat cu ea? În 2010, a avut un avort spontan. În 2012, au început problemele cardiace. Din 2016, ea face alergii greu de tratat. În prezent prezintă depresie, insomnie, stări gripale.”, a exemplificat aceasta.
O femeie îmbrăcată în negru s-a ridicat în picioare şi a spus că fata ei a murit la 15 ani din cauza radiaţiilor telefonului. „Ca să mai uite de boală stătea o oră la telefon. Observam de la zi la zi cum ganglionii se măreau. A decedat, la 15 ani şi nouă luni.”
Copii afectaţi de iradiaţii de la 2 luni
„Sunt copii care vin la spital de la două luni, de la trei luni. Copilul doarme bine cu muzică”, spune femeia ce şi-a îmbolnăvit copilul pentru că a pus telefonul lângă el, în pat. Durata de expunere a copiilor din ziua de astăzi, chiar şi a celor mai săraci, este mare, iar vârsta foarte mică. Avem televizoare în fiecare salon, lucru ce nu le face bine celor mici”, a tras un sistem de alarmă Polixenia Stancu, singurul medic oncopediatru din judeţul Dolj, Şeful Compartimentului de Oncopediatrie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii confirmă că orice iradiaţie poate să fie o cauză potenţală a apariţei cancerului. „Efectele nu apar pe loc, ci în timp, în zeci de ani.”.
A urmat apoi o scurtă prezentare a evoluţei tehnologiilor, realizată de Grigor Şerban, noul membru al Asociaţiei Civice pentru Viaţă, inginer automatist care a concluzionat: „Chiar dacă nu folosim telefonul sau chiar dacă setăm în telefon tehnologia 3G, atât timp cât mergem pe stradă radiaţiile ajung la noi prin telefoanele celor din jurul nostru”.
În ceea ce priveşte publicul craiovean, ei au fost foarte implicaţi în dezbatere, nu au aşteptat până la terminarea prezentărilor invitaţilor, ci au dat pentru fiecare un feedback imediat după fiecare dintre ei. „A ne opune în faţa tehnologiei înseamnă inadaptare”, s-a ridicat în picioare şi a spus decanul Facultăţii de Ştiinţe Exacte din Craiova, Departamentul de Fizică, prof. univ. dr. Mihaela Udriştioiu. Această afirmaţie a stârnit diverse controverse atât în rândul participanţilor, cât şi a celor prezenţi la eveniment.
ANA-MARIA PETOLESCU