Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi, i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Apărării, Gabriel Leş

0
340

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi, i-a transmis, ieri, o scrisoare deschisă ministrului Apărării, Gabriel Leş, prin care îl cheamă, dacă nu are ”ceva de ascuns”, să dea explicaţii despre programele de înzestrare a Armatei şi cu situaţia şefului SMA.

”Pentru că sper că doriţi să oferiţi un exemplu de transparenţă instituţională şi pentru că sper că nu aveţi nimic de ascuns, vă invit public, fără a mai aştepta tacticile de blocaj specifice PSD, la prima şedinţă a Comisiei de Apărare a Camerei Deputaţilor, pentru a oferi explicaţii şi pentru a discuta mai multe teme vitale pentru domeniul apărării naţionale. În primul rând, sunt necesare precizări în legătură cu stadiul programelor de modernizare a Armatei, care, potrivit celor
mai recente date, suferă întârzieri substanţiale. Blocarea licitaţiilor pentru corvete este doar cel mai recent exemplu de incompetenţă guvernamentală, în condiţiile în care, de doi ani de zile, ministerul pe care îl conduceţi nu este capabil să ia nicio decizie în acest sens. În al doilea rând, potrivit informaţiilor pe care le deţinem la ora actuală, ministerul Apărării nu a cheltuit cei 2% alocaţi pentru acest domeniu prin legea bugetului de stat, în condiţiile în care ameninţările din regiune devin din ce în ce mai pronunţate. De asemenea, sunt necesare explicaţii publice în ceea ce priveşte eforturile pe care le depuneţi pentru schimbarea generalului Nicolae Ciucă din fruntea Statului Major al Armatei, în contextul în care şeful dvs. pe linie de partid, Liviu Dragnea, l-a criticat public pe acesta, dar şi în condiţiile în care nu aţi avut nicio altă propunere validă procedural pentru conducerea acestei instituţii”, se arată în scrisoarea deschisă a liberalului Ovidiu Raeţchi. ( sursa : www.mediafax.ro)