Se semnează contractul pentru Radioterapia Spitalului Judeţean

0
560

Săptămâna viitoare, Ministerul Sănătăţii va semna contractele pentru achiziţia echipamentelor de radioterapie cu care vor fi dotate  centrele  de radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Oradea, Spitalului Judeţean Craiova şi Institutul Oncologic „prof.dr. I.Chiricuţă” din Cluj Napoca.

Achiziţiile de echipamente de radioterapie sunt realizate în baza Acordului de împrumut încheiat cu Banca Mondială în anul 2014, în valoare totală de 250 de milioane euro. Pentru că acordul a fost blocat până anul trecut, fondurile au început să fie accesate abia după deblocarea lui, respectiv în anul 2017.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii  a încheiat un acord cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena (AIEA), astel încât toate achiziţiile de echipamente de radioterapie realizate în cadrul Acordului cu Banca Mondială  beneficiază de consultanţă din partea experţilor acestei Agenţii. După vizita experţilor AIEA  la Ministerul Sănătăţii, care a avut loc în luna decembrie 2017, urmează să fie primit în scurt timp un raport care va sta la baza definitivării politicilor de investiţii în activitatea de radioterapie din cadrul Acordului de împrumut cu Banca Mondială.

Peste 24.000 de doljeni cu afecţiuni oncologice

Dezvoltarea programului de radioterapie ar trebui să se producă în contextul în care, de la un an la altul, numărul cazurilor nou diagnosticate de cancer a crescut  constant în judeţul Dolj.

Anul trecut, peste 24.000 de doljeni figurau în evidenţele medicale cu afecţiuni oncologice. Şi mai grav este că, în fiecare lună, spitalele craiovene înregistrează, în medie, mai mult de două sută de noi cazuri. Cancerul rămâne o problemă de sănătate publică, decesele provocate de această boală ocupând locul doi, după cele provocate de bolile aparatului circulator. Anul trecut, peste 2.500 de doljeni au aflat că suferă de o formă de cancer, ceea ce înseamnă, în medie, că în fiecare zi şapte pacienţi au primit această veste cruntă.

Aproximativ 30% din decesele cauzate de cancer au avut la bază cinci factori principali de risc, comportamentali şi dietetici: un indice de masă corporală crescut, consumul redus de fructe şi legume, lipsa exerciţiilor, fumatul şi consumul de alcool. Fumatul este cel mai important factor de risc, fiind cauza a aproximativ 20% dintre decesele cauzate de cancer şi a circa 70% din decesele provocate de cancerul pulmonar. În zonele cu venituri medii şi mici, infecţiile virale sunt responsabile pentru circa 20% din decesele provocate de cancer. Spre exemplu, virusul hepatitei B (HBV), virusul hepatitei C (VHC) şi anumite tipuri de papilomavirus uman (HPV) cresc riscul de a dezvolta cancer hepatic sau de col uterin, iar infecţia cu HIV este responsabilă, la rândul său, pentru un risc crescut de cancer de col uterin.

Vor fi dotate cu echipamente 15 maternităţi

Primele contracte  pentru  dotarea cu sisteme complete de radioterapie a sistemului public de sănătate au fost semnate în luna noiembrie 2017. În urma acestor achiziţii, cinci centre din ţară vor fi echipate cu aparatură nouă: Spitalul Judeţean  Constanţa, Spitalul  Judeţean Galaţi, Institutul Oncologic Bucureşti prof.dr.Alexandru Trestioreanu, Spitalul Judeţean Baia Mare şi Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

De asemenea, în perioada imediat următoare vor fi lansate licitaţiile  pentru achiziţionarea de echipamente de radioterapie pentru centrele din Timişoara şi Târgu Mureş.

Au fost finalizate procedurile de evaluare pentru achiziţii de echipamente medicale pentru UPU 90 echipamente pentru 71 spitale. Totodată, s-au încheiat procedurile de evaluare pentru achiziţii de 2400 de  echipamente medicale pentru 51 de secţii ATI şi 4 secţii de Mari Arşi (Timişoara, Iaşi, „Grigore Alexandrescu”, „Bagdasar Arseni”). De asemenea, a fost lansată procedura de achiziţie pentru 76 de mese de naşteri care vor dota 15 maternităţi, iar în luna martie 2018 va fi efectuată recepţia finală a  lucrărilor efectuate la secţia de neonatologie din maternitatea Cluj.