S-a stins primul director al Teatrului de păpuși din Craiova!

0
445

HORIA DAVIDESCU (n. 22 martie 1921 – d. 25 ianuarie 2018)

Colegii și prietenii din Teatrul pentru copii și tineret „Colibri” Craiova anunță cu tristețe despărțirea de Horia Davidescu, regizor și cel dintâi director al acestei instituții, personalitate a teatrului românesc de animație, care și-a pus amprenta pe evoluția profesională a multor generații de păpușari.

Primele trei decenii din destinul Teatrului „Colibri“ Craiova se datorează personalității sale, dedicată întru totul teatrului de păpuși, care i-a marcat la rândul său destinul până în ultima clipă.

Horia Davidescu a deschis în istoria teatrului românesc drumuri pe care noi astăzi mergem, a creat repertoriul Teatrului de păpuși craiovean, având alături o generație de aur.

Reper de dăruire profesională și liant al trupei sale de păpușari, Horia Davidescu a făcut din „micul teatru mare” vârf de lance și ambasador al Craiovei pe multe meridiane ale lumii, dar rămânând în conștiința culturală a comunității prin poveștile care au crescut atâtea generații.

Pentru contribuția sa la dezvoltarea Teatrului de păpuși din Craiova a fost răsplătit cu titlul de Cetățean de onoare în anul 2004. Un an mai târziu, UNITER îi acorda Premiul special pentru întreaga activitate. Acestea s-au adăugat palmaresului impresionant de premii, distincții și medalii obținute pe plan național și internațional de-a lungul carierei sale.

Suntem profund recunoscători pentru moștenirea culturală și patrimoniul inestimabil de care se bucură deopotrivă copiii de ieri, artiștii de azi și cetățenii de mâine.

Dragul nostru Horia Davidescu, teatrul de păpuși te aplaudă!

Teatrul pentru copii și tineret „Colibri” Craiova

***

Slujba de înmormântare va fi oficiată la  Biserica „Sf. Nicolae – Ungureni” din Craiova, duminică, 28 ianuarie 2018, ora 12.00, și va fi urmată de ceremonialul de înmormântare în Cimitirul Ungureni.