Secretarul de stat Raed Arafat a întreprins joi după-amiază o vizită la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), scopul fiind acela de a analiza stadiul investiţiilor realizate de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi la Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară. Reprezentantul Guvernului a fost însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi de vicepreşedintele Cosmin Vasile. La vizita desfăşurată la cele două obiective investiţionale au mai participat dr. Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Luciana Rotaru, medicul-şef al UPU-SMURD Craiova, colonelul Constantin Florea, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia“ al judeţului Dolj, precum şi directorul Direcţiei Tehnice din cadrul CJ Dolj, Aurelia Dărac.
Proiectul Clinicii de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară reprezintă un demers investiţional cu o valoare importantă, de 7,5 milioane de euro, finanţat în cea mai mare măsură din sursele proprii ale CJ Dolj. Şeful administraţiei judeţene a precizat că secretarul de stat Raed Arafat, care conduce Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şi-a exprimat în mod deosebit interesul pentru lucrările aflate în desfăşurare la UPU, în cadrul unei investiţii estimate la 7 milioane de euro, cu fonduri asigurate exclusiv din bugetul CJ Dolj. „Ne-am bucurat să-l avem oaspete la Craiova pe domnul ministru secretar de stat Raed Arafat, ceea ce ne-a oferit posibilitatea de a-i prezenta, pe teren, cele două demersuri majore pe care le derulăm la SCJU Craiova, primind astfel, la faţa locului, o evaluare onestă şi abilitată asupra acestor iniţiative, precum şi sugestii utile în ceea ce priveşte operaţionalizarea lor. În prezent, eforturile se concentrează asupra componentei de extindere, prin care ducem suprafaţa destinată acestei unităţi extrem de aglomerate de la 900 la aproape 3.700 de metri pătraţi, prin construirea a două corpuri de clădire. Primul şi cel mai complex dintre ele are deja structura realizată şi, în acest moment, se lucrează la amenajarea interioară, iar cel secundar se află, de asemenea, într-un stadiu avansat. La UPU, discuţiile au vizat inclusiv identificarea soluţiei optime pentru a asigura fluxul continuu de activitate în momentul în care investiţia va ajunge la etapa modernizării spaţiilor actuale, în care funcţionează această unitate care tratează, anual, peste 130.000 de cazuri.
Totodată, împreună cu domnul Raed Arafat, am trecut în revistă proiectul Clinicii de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară, un alt demers investiţional cu o valoare importantă, de 7,5 milioane de euro, finanţat în cea mai mare măsură din sursele proprii ale instituţiei noastre. Construirea acestei clădiri se apropie de momentul recepţiei şi deja se lucrează la montarea şi instalarea echipamentelor şi a dotărilor pentru care Consiliul Judeţean a alocat, anul trecut, aproximativ 2 milioane de euro. În paralel, avem în implementare un proiect european de 1,5 milioane de euro, în cadrul căruia vom dota complet una dintre sălile de operaţii şi vom propune plenului CJ Dolj, prin bugetul pentru 2018, repartizarea unei sume de aproape un milion de euro pentru echiparea celei de-a doua”, susţine Ion Prioteasa.
„Singura administraţie publică locală care realizează investiţii de o asemenea amploare”
Raed Arad a salutat la rândul său această iniţiativă, apreciind că ea va conduce la o reconfigurare a rolului pe care îl joacă elicopterul SMURD şi centrul de operare pe care l-am construit la aeroport. Dacă, până acum, acesta era utilizat deseori pentru a transfera către Bucureşti sau Timişoara pacienţii cu afecţiuni cardiace grave, în viitor elicopterul va prelua din regiune urgenţele, pentru a le aduce către Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară din Craiova. „Această vizită a fost una benefică şi ne oferă argumente în plus pentru continuarea demersurilor în domeniul sănătăţii, cu atât mai mult cu cât am înţeles că, la nivel naţional, CJ Dolj este singura administraţie publică locală care realizează investiţii de o asemenea amploare, din fonduri proprii“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
„Cazurile de disecţie de aortă, în mod normal, trebuie să fie şi ele preluate aici”
La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a subliniat că realizarea Clinicii de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară o să reducă foarte mult numărul transferurilor de la Craiova spre Bucureşti în ceea ce priveşte bolnavii cu infarct. „Cazurile de disecţie de aortă, în mod normal, trebuie să fie şi ele preluate aici. Impactul nu va fi doar pentru Craiova, ci pentru toată zona, iar judeţe precum Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Olt pot beneficia de această investiţie. Realizarea clinicii reprezintă un câştig şi pentru pacienţi, deoarece scurtează timpul de la instalarea infarctului până la rezolvarea cazului. Am văzut ce a realizat Consiliul Judeţean Dolj şi sunt plăcut surprins de ceea ce am găsit aici. Am participat şi la bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Oltenia», unde am găsit, de asemenea, un sprijin foarte serios pentru colegii din acest domeniu. Totodată, am văzut şi investiţia de la Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU Craiova, care mă interesează în mod direct.“, a precizat Raed Arafat.
„Resursa umană va fi asigurată”
Vicepreşedintele CJ Dolj Cosmin Vasile a evidenţiat faptul că, în cazul Clinicii de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară, au fost create condiţiile pentru ca noua structură să îşi înceapă activitatea în cel mai scurt timp. „Am profitat de prezenţa la Craiova a domnului ministru secretar de stat Raed Arafat pentru a trece în revistă câteva dintre investiţiile pe care le dezvoltă Consiliul Judeţean Dolj la SCJU Craiova. Împreună, am vizitat Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară, structură pe care ne pregătim s-o recepţionăm, precum şi Unitatea de Primiri Urgenţe. Domnul Raed Arafat s-a declarat încântat de cele două obiective pe care CJ Dolj le realizează din fonduri proprii şi, mai mult, într-o discuţie cu colegii dumnealui, spunea că această clinică ar putea deveni, în viitor, un centru puternic, pentru întreaga regiune Oltenia. Este bine de ştiut că inclusiv resursa umană necesară pentru ca această Clinică de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară să devină operaţională va fi asigurată, conducerea SCJU Craiova având deja stabilite contacte şi înţelegeri cu medici care vin de la Târgu Mureş sau de la Institutul Clinic Fundeni, din Bucureşti, pentru a lucra aici“, a precizat vicepreşedintele CJ Dolj Cosmin Vasile.