Ministerul Justiţiei va organiza luni dezbaterea publică asupra proiectelor privind graţierea şi codurile

0
321

florin_iordache_Ministerul Justiţiei va organiza luni, 30 ianuarie, între orele 10.00-12.00, o dezbatere publică a proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor. “În data de 30 ianuarie 2017, între orele 10.00-12.00, Ministerul Justiţiei organizează o dezbatere cu privire la proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală; proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind graţierea unor pedepse. Dezbaterea este organizată în temeiul art.7 alin.(9) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, publicat pe site-ul instituţiei.

Instituţia precizează că înscrierea participanţilor se face prin transmiterea unui mesaj la adresa: dean@just.ro până la data de 27 ianuarie 2017, ora 12.00, urmând ca în cazul asociaţiilor legal constituite, numărul participanţilor să fie de două persoane/asociaţie. Totodată, timpul alocat fiecărei intervenţii este de trei minute pentru fiecare asociaţie, respectiv participant individual, dezbaterea urmând să aibă loc la sediul Ministerului Justiţiei, capacitatea sălii fiind de maxim 50 de persoane.

Plenul CSM a dat aviz negativ pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor, decizia fiind luată în şedinţa de miercuri. Plenul CSM a luat decizia cu majoritate de voturi. “Bineînţeles că ţinem cont de avizul CSM. De toate avizele ţinem cont. Va urma şi consultarea publică. Nu ştiu ce vom face. E foarte bine să primim cât mai multe avize”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiţiei, Florin Iordache.