Donald Trump se pronunţă în favoarea înfiinţării de “zone sigure în Siria” pentru refugiaţi

0
330

Donald TrumpPreşedintele american Donald Trump a declarat că “în mod sigur vor crea zone sigure în Siria” pentru refugiaţii care fug din calea războiului, adăugând că Europa a făcut o greşeală imensă prin primirea a milioane de imigranţi din Siria şi alte state din Orientul Mijlociu. “În mod sigur voi face zone sigure pentru populaţie în Siria”, a declarat preşedintele american în cadrul unui interviu acordat postului ABC News. Noul lider de la Casa Albă a mai afirmat că Europa a făcut o greşeală imensă pentru ca permis sosirea a milioane de refugiaţi din Siria şi alte state cu probleme din Orientul Mijlociu, adăugând că “nu aş vrea să se întâmple aşa ceva şi aici”. Conform unui proiect de ordin executiv dezvăluit de agenţia de ştiri Reuters, Trump ar putea să ordoneze Pentagonului şi Departamentului de Stat să elaboreze un plan pentru înfiinţarea de “zone sigure” în Siria, o acţiune care ar putea duce la escaladarea implicării militare americane în conflictul civil din Siria.  Turcia aşteaptă rezultatul promisiunii preşedintelui american Donald Trump de a ordona crearea unor “zone sigure în Siria” pentru refugiaţii care fug din calea războiului, însă a recomandat îndelung un asemenea plan, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Huseyin Muftuoglu. “Am văzut cererea preşedintelui american pentru efectuarea unei examinări în acest sens. Ceea ce este important sunt rezultatele acestei examinări şi ce fel de recomandare va rezulta”, a spus Muftuoglu la Ankara. Kremlinul cere Statelor Unite să ia în calcul toate riscurile care ar putea fi generate de crearea unor “zone sigure în Siria” pentru refugiaţi, astfel încât să nu se agraveze situaţia, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de site-ul agenţiei de presă Tass. “Este important ca acest lucru să nu agraveze situaţia refugiaţilor”, a declarat Peskov în faţa reporterilor. “Toate consecinţele posibile ar trebui luate în considerare”, a mai subliniat el. Peskov a adăugat că partenerii americani nu s-au consultat cu Rusia înainte de a anunţa această decizie.