Concurs de scrisori de dragoste… pentru toate vârstele, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”

0
438

Până pe 7 februarie, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” aşteaptă înscrieri la concursul „Dragul meu… Draga mea…”, organizat cu ocazia Valentine’s Day (14 februarie), în cadrul căruia vor fi premiate cele mai frumoase scrisori de dragoste ale unor autori/autoare din judeţul Dolj. Competiţia este structurată pe două secţiuni – limba română şi limba engleză –, pentru fiecare dintre acestea urmând să se acorde premii la trei categorii: elevi, studenţi şi „fără vârstă”.

love 2Potrivit Regulamentului concursului, scrisorile – care vor avea între 1.500 şi 3.000 de semne (caractere cu spaţii, TNR 14) – nu vor purta semnătura autorului, ci un motto. În plicul care conţine scrisoarea de dragoste se va pune încă un plic închis, care, în loc de adresă, va avea acelaşi motto, iar în interiorul lui se vor menţiona numele şi prenumele autorului, instituţia unde studiază sau locul de muncă, vârsta, adresa şi numărul de telefon. Pe plicul mare se vor menţiona «Pentru concursul „Dragul meu… Draga mea”» şi categoria, după caz: „elevi”, „studenţi” sau „fără vârstă”.

love 1„Membrii juriului vor ţine cont de originalitatea textului (lucrările plagiate sau inspirate din alte texte vor fi eliminate din concurs), de structura sa stilistică, de emoţia transmisă şi de corectitudinea gramaticală”, menţionează organizatorii. Scrisorile vor putea fi trimise prin poştă, până pe 7 februarie a.c., data poştei, pe adresa Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, strada „Traian Demetrescu” nr 31, Craiova, sau vor putea fi aduse la sediul instituţiei, la adresa de mai sus, până vineri, 10 februarie, ora 12.00.

Pentru fiecare secţiune (limba română şi limba engleză) şi fiecare dintre cele trei categorii se vor acorda Premiul I – 400 de lei, Premiul al II-lea – 300 de lei şi Premiul al III-lea – 200 de lei. Festivitatea de premiere va avea loc chiar pe 14 februarie, de Valentine’s Day, ora 13.00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”.