Teatrul „Elisabeta” din Bucureşti va prezenta luni, 29 februarie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, spectacolul „Cabina actorilor”, de Cătălin Crişan, în regia lui Felix Crainicu. Din distribuţie fac parte actorii Olga Delia Mateescu, Tudorel Filimon, Cătălin Crişan şi Alexandra Sălceanu.
„Cabina actorilor” aduce în prim plan povestea a patru actori care trebuie să joace într-o comedie. Nu este însă aşa de simplu, mai ales că întâmplările din vieţile personale încep să apară exact acolo unde nu le e locul, pe scenă. „Dramatismul de la cabine contrastează flagrant cu umorul spumos din timpul scenelor de „teatru în teatru”. Cortina nu se ridică doar pentru o simplă reprezentaţie pe scenă, ci şi pentru a pătrunde în intimitatea actorului, cel care, înainte de toate, este un om”, se arată în prezentarea spectacolului.
Potrivit declaraţiilor cunoscutului cântăreţ Cătălin Crişan – acum în postură de actor –, date pentru o revistă online, „Cabina actorilor” ilustrează „un crâmpei din viaţa personală a actorilor, cu bucuriile şi necazurile lor, aceştia fiind nevoiţi să joace în seara respectivă o comedie spumoasă. Spectatorii vor putea vedea şi simţi prin ce trec actorii şi ce sacrificii fac aceştia pentru a fi veseli atunci când ei sunt de fapt trişti, pentru a fi sănătoşi atunci când sunt bolnavi, tineri când au un suflet bătrân sau optimişti atunci când nu se mai poate face nimic”.
Spectacolul durează o oră şi 30 de minute, iar biletele, la preţul de 65 lei, se pot procura de la Agenţia Teatrului Naţional Craiova.