Tăiat cu cuțitul, pe stradă

0
697

În această seară, polițiști ai Secției nr.1 Poliție Craiova au fost sesizați de cadre de la o unitate medicală locală cu privire la faptul că la camera de gardă s-a prezentat un bărbat cu o plagă înjunghiată.

Acesta, cu domiciliul în județul Vaslui, având vârsta de 36 de ani, le-a declarat polițiștilor că, în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Titulescu, din Craiova, ar fi fost agresat, în urma unui conflict spontan, de patru-cinci tineri pe care nu-i cunoaște, fiind lovit de unul dintre aceștia cu un obiect înțepător în zona abdominală.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul.