Poșta va asigura serviciile de emitere a cardurilor de energie

0
364

Modelul cardului de energie, prin care românii vulnerabili vor fi sprijiniţi cu 1.400 de lei în 2023 pentru plata facturilor la utilităţi, a fost aprobat recent prin Ordin al ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Cardul de energie oferă dreptul beneficiarului să efectueze plăţi prin serviciul de mandat poştal asigurate de CN Poşta Română SA, pentru decontarea datoriilor curente şi/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie. Beneficiarii trebuie să ştie că asociaţiile de proprietari/locatari primesc sumele transmise prin mandat poştal de la Compania Naţională “Poşta Română” S.A, operează încasarea acestora în numele beneficiarilor de sprijin, operează în evidenţele contabile plata datoriei beneficiarului faţă de energia termică şi virează sumele la furnizorii de energie termică la termenele prevăzute în contractele de furnizare sau anticipat, înainte de aceste termene. MIPE precizează că sprijinul se acordă per loc de consum, astfel că, în gospodăriile cu mai mulţi locuitori, venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei.