România a atras, până la 1 noiembrie 2019, suma de 9,99 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile, ceea ce reprezintă 32,34% din alocarea totală pentru perioada de programare 2014-2020, nu cu mult sub rata medie de absorbţie a banilor europeni la nivelul Uniunii Europene, care se situează la 35%. Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, România va trebui să absoarbă anul viitor minimum 2,193 miliarde de euro pentru a evita riscul de dezangajare.
Conform datelor MFE, 27,4 miliarde de euro reprezintă alocarea totală pentru cele şapte programe operaţionale finanţate prin Politica de Coeziune, în cadrul obiectivului Investiţii, Creştere şi Ocupare, precum şi prin FEAD (Fondul European pentru Ajutorarea Persoanelor cele mai Defavorizate), respectiv POIM, POC, POAT, POCU, POR, POCA şi POAD, din care 23 de milioane de euro reprezintă contribuţia UE.