Premier League: Alexander Arnold a făcut linişte pe Etihad Stadium

0
235

Manchester City a avut o partidă mai grea cu Liverpool, şi prin prisma poziţiilor actuale din clasament, dar şi a rivalităţii eterne, ultima lor întâlnire fiind un dezastru pentru cormorani (4-1). City a dominat copios în prima repriză, conservând minute în şir balonul, în tentativa dezechilibrării defensivei oaspete şi a deschis scorul (min. 26) prin Erling Haaland, ajuns la 50 de goluri în 48 de meciuri din Premier League. Norvegianul a primit o pasă de la Nathan Ake şi scăpat din marcajul lui Joel Matip şi-a făcut datoria. Dar greşeala aparţine brazilianului Alisson care anterior mai făcuse un cadou lui Foden în careul de 16 m. Liverpool a avut puţine ocazii, prin Nunez (min. 34) şi Luis Diaz (min. 79), nu a apus probleme grozave în atac, iar în defensivă pe banda stângă a suferit la raidurile belgianului Doku, care a câştigat majoritatea duelurilor cu Alexander Arnold. Acesta se va revanşa, într-un fel (min. 80) reuşind egalarea, la una din puţinele sale urcări în atac. După 23 de victorii pe Etihad, Manchester City a avut o sincopă. A fost o partidă de ţinută, conform aşteptărilor, fiindcă pe teren s-au întâlnit… două selecţionate ale lumii. Alte rezultate: Newcastle – Chelsea 4-1, Nottingham Forest – Brighton 2-3, Burnley – West Ham 1-2, Luton – Crystal Palace 2-1, Brentford – Arsenal 0-1, Sheffield – Bornemouth 1-3.