Cabinetul „semafor”, după culoarea celor trei partide, condus de Olaf Scholz, este prevăzut să intre în atribuţii în prima decadă a lunii decembrie. O premieră: funcţia de ministru de Externe a fost încredinţată ex-candidatei verzilor la şefia guvernului, Annalena Baerbock (40 ani), prima femeie care va ocupa demnitatea respectivă. Verzii au mai deţinut Externele în perioada 1998-2005 în timpul tandemului Gerhard Schroder – Joschka Fisker. Ea succede social-democratului Heiko Maas. Prima coaliţie de guvernare formată din trei partide a fost negociată timp de două luni. Social-democraţii vor deţine Apărarea, Internele, Construcţia de locuinţe, Munca şi Protecţia socială, Sănătatea şi Cooperarea Economică. Co-liderul verzilor, Robert Habeck va deţine postul de vicecancelar, iar partidului său i-au mai fost atribuite ministerele Economiei şi Climei, Agricultura şi Mediul. Liberalii vor deţine Finanţele, Justiţia, Transporturile, Educaţia şi cercetarea.